13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportPDL: Victor Ponta ameninţă cu un val de epurări politice

PDL: Victor Ponta ameninţă cu un val de epurări politice

PDL îl acuză pe preşedintele PSD, Victor Ponta, că ameninţă cu un val de epurări politice dacă ajunge la putere, democrat-liberalii solicitând societăţii civile să intervină şi să se pronunţe ferm împotriva “derapajelor” liderului social-democrat de la principiile democratice, informează Mediafax.

“PDL a luat act cu stupoare de ameninţările repetate «cu poliţia politică» lansate de către liderul PDL Victor Ponta în ultima perioadă. Ca un adevărat comisar sovietic, fostul procuror ne ameninţă că, dacă ar ajunge la putere, e gata să înceapă un val de epurări politice: ultimul pe listă, chiar preşedintele Traian Băsescu, despre care a declarat, cităm: «trebuie nu doar să-l suspendăm, trebuie să-l şi judecăm, ci să-l băgăm la închisoare»”, a declarat, luni, deputatul Răzvan Mustea după şedinţa BPN al PDL.

Mustea a arătat că Ponta ameninţa în urmă cu două săptămâni, după ce Parchetul a dat NUP în cazul votului la legea pensiilor, că va redeschide acest dosar când procurorii vor fi din nou independenţi şi Anastase şi Voinescu vor răspunde pentru încălcarea legii.

Răzvan Mustea a mai spus că, atunci când “baronul” PSD Constantin Nicolescu a fost arestat de DNA, Ponta “şi-a chemat activul PSD” în faţa sediului instituţiei pentru “a face presiuni asupra procurorilor”.

“Date fiind toate acestea, PDL cere societăţii civile româneşti să intervină şi să se pronunţe ferm împotriva acestor derapaje nepermise de la principiile unui stat democratic, membru al Uniunii Europene. De asemenea, îi cerem lui Victor Ponta să lase în pace justiţia, să-şi vadă de proiectul său socialist falimentar şi să înţeleagă că România este un stat de drept în care justiţia este şi trebuie să rămână independentă”, a precizat Mustea.

În opinia deputatul PDL, românii nu mai sunt dispuşi să se întoarcă într-un trecut totalitarist când dosarele se făceau la comandă politică, iar oamenii înfundau puşcăriile din dispoziţia unui regim abuziv.

Potrivit lui Mustea, declaraţiile luI Victor Ponta dezvăluie societăţii româneşti “sloganul sub care USL vrea să conducă România: Alianţa Socialistă pentru o justiţie stalinistă”.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă