12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportPD a demarat absorbtia PNTCD-ului

PD a demarat absorbtia PNTCD-ului

Filialele sucevene ale PNTCD si PD au fuzionat, hotararea fiind luata de birourile permanente judetene ale celor doua formatiuni politice, a declarat, astazi, la Suceava, Ion Oltean, vicepresedinte al PD.

Viceliderul democrat a afirmat ca fuziune era fireasca, avand in vedere ca exista foarte multe elemente ce apropie cele doua partide, precum si o activitate comuna in cadrul aceleiasi familii politice, respectiv-PPE.

In opinia lui Oltean, nu se justifica existenta la nivel national a doua partide din aceeasi familie popular-europeana.

Prin aceasta fuziune, prima la nivel judetean de acest fel, Oltean spera sa se dea un semnal pozitiv si altor organizatii judetene taraniste de a se alatura democratilor si a imbunatati zestrea populara.

 

Vicepresedintele PD a recunoscut ca vicepresedintele PNTCD Suceava, Vasile Lupu, nu a fost de acord cu aceasta fuziune si nu va intra in PD, dar ca deputatul de Suceava Leonida Lari, care a devenit membru al organizatiei PNTCD dupa ce a demisionat din PRM, se va alatura grupului parlamentar PD. 

 

Ion Oltean a spus ca, prin aceasta fuziune, PD Suceava isi sporeste zestrea cu cativa membri marcanti ai PNTCD, ceea ce va face ca PD sa ajunga prima formatiune politica din judet, asa cum a fost in anii 1992-1994.

Organizatia PNTCD Suceava vine cu aproximativ 70% dintre membri, ceea ce reprezinta circa 1.000 de personae. Prin fuziune, acestora li se va recunoaste vechimea in partid si vor putea beneficia de toate drepturile, conform statului de membru PD. In acest fel, Biroul Permanent Judetean al PD are trei noi membri dintre fostii taranisti, respectiv Cristinel Macovei (fost lider al Organizatiei Judetene a PNTCD), Constantin Tarziu si Radu Iacoban.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă