15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportMircea Geoană plânge pe umerii alegătorilor de la Dăbuleni

Mircea Geoană plânge pe umerii alegătorilor de la Dăbuleni

După ce a rămas fără funcţia de preşedinte al senatului, Mircea Geoană s-a întors la Dăbuleni, în colegiul electoral în care a fost ales. A susţinut un discurs în faţa oamenilor din localitatea, dar nu şi-a anunţat, clar, viitorul politic aşa cum spunea miercuri.

El s-a rezumat să spună doar că în România “e nevoie de o nouă forţă politică” şi va face tot posibilul să îi atragă de partea sa pe cei care vor să-l susţină într-un astfel de proiect.

Geoană a fost întâmpinat la Dăbuleni de aproximativ 100 de persoane care îi strigau numele. “Aceasta este familia mea”, le-a spus Geoană alegătorilor.

Senatorul a susţinut un discurs în faţa acestora, reamintind că “PSD a făcut un cadou puterii”, renunţând la funcţia de preşedinte al Senatului.

“A da puterii actuale a doua funcţie în stat e o greşeală politică. Cea mai mare problemă nu este destinul PSD sau destinul meu, ci este destinul României în ansamblu. Suntem în cel mai dificil şi păcătos moment de la căderea comunismului”, şi-a început Geoană discursul, după care a început să vorbească despre problemele ţării, precum şomajul, scăderea economiei în general şi proasta guvernare a actualei puteri.

Senatorul independent i-a invitat încă de ieri pe jurnalişti la Dăbuleni dacă vor să afle ce va face în continuare, după excluderea din PSD şi îndepărtarea de la şefia Senatului.

“Mâine sunt la Dăbuleni. Vă invit pe toţi la Dăbuleni pentru un discurs important. Veniţi la Dăbuleni şi aflaţi acolo”, le-a spus el jurnaliştilor, care îl întrebau ce şi-a planificat din punct de vedere politic.

Cele mai citite

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...
Ultima oră
Pe aceeași temă