10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportMinisterul Mediului a suspendat Ordinul care urma să permită împușcarea a 1691...

Ministerul Mediului a suspendat Ordinul care urma să permită împușcarea a 1691 de animale

Ministerul Mediului suspendă procedurile de emitere a Ordinului privind derogările la vânătoarea de urs, lup și pisică sălbatică

 

Procedura de emitere a Ordinului privind derogările acordate la vânătoarea de urs, lup și pisică sălbatică a fost suspendată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), în condițiile în care Academia Română a avizat negativ documentul. Totodată, va fi înființat un Serviciu de Urgență pentru Animale Sălbatice (SUAS), a anunțat, marți, ministrul Cristina Pașca Palmer, potrivit Agerpres.

„Ordinul de ministru, ca să poată să fie aprobat, trebuia în final să aibă avizul Academiei Române. Am trimis la Academia Română atât proiectul de Ordin de ministru, cât și studiul și rezoluția grupului de lucru încă din 21 septembrie, în aceeași zi în care l-am pus în consultare publică, și am așteptat răspunsul, care a venit astăzi (marți, n.r). Pot să vă spun că este pentru prima dată când Academia Română a decis să dea un aviz negativ pe acest studiu și pe acest Ordin de ministru. Acest lucru nu s-a întâmplat deloc în ultimii 9 ani. (…) Am decis, în primul rând, că voi suspenda procedura pentru declararea acestui Ordin de ministru. Academia s-a pronunțat astăzi negativ, dar deja luasem această decizie. În al doilea rând, pentru că avem obligativitatea de a ne asigura că siguranța populației este în bune condiții, am gândit o intervenție în câțiva pași. Pe termen foarte scurt vreau să creăm un Serviciu de Urgență pentru Animale Sălbatice (SUAS), pe care îl gândim în colaborare cu Ministerul de Interne “, a precizat ministrul.

Potrivit acesteia, Ordin este unul „sensibil”, care a necesitat consultare publică. 

„Conform unei proceduri (Ordinul, n.r) se dă în baza unui studiu de fundamentare. Studiul venea la minister, era aprobat și dat mai departe. Tocmai pentru că este atât de sensibil, am decis să îl punem în consultare publică în premieră. Vorbim de patru specii de carnivore mari, lup, urs, râs și pisică sălbatică, un capital natural foarte valoros pentru România, țara care are cea mai mare populație de carnivore mari din Europa și trebuie să avem mare grijă de ele. Sunt reglementate prin Directiva Habitate a UE care spune foarte clar că aceste specii sunt integral protejate. Asta înseamnă că vânătoarea acestor specii este absolut interzisă. Singura intervenție permisă prin Directivă este aceea în care se dovedește că au făcut pagube, în care există un conflict dovedit între om și natură și doar după ce au fost gândite și aplicate politici alternative de menținere și conservare a echilibrului acestor specii (…)”, a precizat Pașca Palmer.

Totodată, ministrul Mediului a afirmat că există mai multe suspiciuni legate de evaluarea speciilor carnivore mari, precum și de utilitatea intervenției preventive asupra acestora.

„Au existat controverse cu privire la metoda prin care se calculează, se numără și de evaluează populațiile acestor specii, suspiciuni referitoare la utilitatea intervenției preventive și asupra corectitudinii intervenției. Întrebarea care se punea este dacă aceste specii sunt realmente extrase din habitat și se intervine pe ele, pentru că a existat un conflict om natură sau este o formă mascată de vânătoare. Aceste aspecte au fost confirmate de rezoluția unui grup de lucru instituit în premieră la minister, un grup format din experți cărora le-am cerut opinia pe acest studiu”, a mai spus oficialul, care a subliniat că ministerul are o responsabilitate dublă, pe de o parte de a asigura conservarea și protecția speciilor și, pe de altă parte, de a se asigura că populație este în siguranță si că sunt reduse la minimum conflictele om natură.


CITEȘTE ȘI: Semnal de alarmă al WWF România: aproape 1.600 de animale sălbatice protejate, la un pas de împuşcare cu acordul autorităţilor


În plus, la ministerul de resort va fi constituit un Comitet de urgență care să funcționeze 24 de ore din 24 și care să poată să dea aceste derogări atunci când este cazul să fie eliminat animalul, în funcție de informația care vine de la MAI și de la serviciul de urgență 112, a anunțat ministrul Mediului. Comitetul urmează să funcționeze în cadrul Direcției de biodiversitate de la Ministerul Mediului.

ONG-urile salută decizia Ministerului Mediului

Agent Green a salutat, marți seara, decizia luată de Ministerul Mediului pentru protejarea animalelor. 

„România a interzis vânătoarea de trofee și cotele anuale de vânătoare. În pădure a inceput petrecerea! Agent Green salută decizia istorică luată în această seară de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – România care protejează atât animalele cât și comunitățile locale. Decizia a salvat în ultima clipă 1691 de urși, lupi, râși și pisici sălbatice. Pentru protejarea animalelor și a comunităților locale se va operaționaliza serviciul pentru animale sălbatice în situații de urgență (SUAS) sub coordonarea Ministerului de Interne. Relocarea și reabilitarea animalelor va avea prioritate, uciderea fiind ultima soluție și aplicată în cazuri extreme când orice altă soluție de rezolvare a problemei a eșuat. În ultimii 5 ani au fost împușcate pentru trofee 1360 de pisici sălbatice, 1394 de urși, 240 de râși și 967 de lupi”, se precizează într-o postare pe Facebook.


CITEȘTE ȘI: Cum justifică Ministerul Mediului intenția de a împușca peste 1.600 de animale protejate: Urșii ar putea să se omoare între ei. Un fost consilier al ministrului susține proiectul


Și organizația WWF a reacționat la decizia Ministerului Mediului. Într-o postare pe Facebook, WWF precizează că „vânătoarea pentru trofeu este interzisă”.

„Ordinul de Ministru care urma să permită împușcarea a 1691 de animale strict protejate este suspendat. Comunitățile locale și bunurile oamenilor vor fi protejate de un nou Serviciu de Intervenție pentru Animalele Sălbatice, care va acționa cu tranchilizante în urma sesizărilor la numărul 112, apelând la arme doar ca ultimă măsură. Adio cote colective anuale de vânătoare!”, se precizează în mesajul postat pe Facebook.

La finele lunii septembrie, organizația WWF-România atrăgea atenția asupra faptului că Ministerul Mediului propune, prin intermediul unui Ordin de ministru supus dezbaterii publice, împușcarea a 1.691 de animale sălbatice strict protejate, din care: 552 de urși, 657 de lupi și 482 de pisici sălbatice.

Din datele oficiale reiese faptul ca aproximativ 5.000 de animale sălbatice din specii protejate (2.374 de urși, 1.586 de lupi și 898 de pisici sălbatice) au fost „recoltate” în România, între 2007 și 2015, în urma derogărilor stabilite prin ordinul miniștrilor Mediului și în baza articolului 16 din Directiva Habitate a Uniunii Europene (UE). În ceea ce privește râsul, cota aferentă acestei specii a fost eliminată începând cu anul 2013, astfel că numărul exemplarelor împușcate, în perioada 2007 — 2012, ajunge la 120.

Cele mai citite

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...
Ultima oră
Pe aceeași temă