20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportLIVE TEXT: Crin Antonescu, despre participarea la mitinguri: Am vrut să le...

LIVE TEXT: Crin Antonescu, despre participarea la mitinguri: Am vrut să le vorbesc oamenilor despre drepturile inalienabile ale României. Nici Băsescu nici Macovei nu pot scoate România din Uniunea Europeană

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, luni seara, în cadrul unei conferinţe de presă, că a decis să promulge legea de modificare a Legii referendumului, cu toate că nu este de acord cu această modificare pentru că “încalcă recomandările Comisiei de la Veneţia”.

“Am decis să promulg legea de modificare a Legii referendumului. În legătură cu conţinutul în sine al acestei legi care consacră un prag de participare de 50%+1 se pot discuta multe lucruri. Această măsură încalcă chiar recomandările Comisiei de la Veneţia. În Codul de Bune Practice se recomandă să nu se impună un cvorum. Am socotit că e mai puţin important punctul meu de vedere, am promulgat această lege şi am închis un subiect încins de dezbatere. Am decis promulgarea acestei legi pentru că, spre deosebire de alţii, înţeleg să pun interesul ţării în faţa interesului partizan şi personal”, a zis Antonescu.

CITEŞTE ŞI: LIVE TEXT. Băsescu: Dacă Ponta şi Antonescu nu răspund convingător şi repede, vor avea cele 11 puncte în raportul MCV – ar însemna să uităm orice discuţie despre Schengen. Au sacrificat România pentru jocurile lor politice

Preşedintele interimar a mai spus că “România este sub un asalt de dezinformare”, lucru care poate fi considerat o “crimă la adresa acestei ţări”. Antonescu a mai spus că România este o ţară care s-a achitat de toate datoriile sale la nivelul UE şi NATO.

“România este sub un asalt de dezinformare. În ultimele zile, ce au făcut  aceşti oameni în presa internaţională poate fi considerată o crimă la adresa acestei ţări care cu greu a ajuns în acest punct. România este o ţară care s-a achitat de toate datoriile sale la nivelul UE şi NATO. România a dat mai mult decât a primit şi e mare păcat că oameni care au fost la conducerea acestei ţări lucrează împotriva ei”, a zis Antonescu.

În ceea ce priveşte OUG care prevede că Parlamentul nu mai este supus controlului CCR, Crin Antonescu a spus:

“Am ajuns la concluzia că anumite hotărâri ale celor două camere trebuie supuse controlului Curţii Constituţionale, altele nu. Proiectul de lege al ordonanţei va fi modificat în forma exactă cerută de Curtea Constituţională. Nici eu, nici primul ministru, nu dăm ordine Parlamentului. Nu încălcăm în niciun fel Constituţia.

Despre participarea la mitingul de la Timişoara, Crin Antonescu a declarat că nu cosideră că a făcut vreo greşală, justificând că a dorit să vorbească despre “drepturile inalienabile ale României”.

“Am văzut că există o anumită tulburare în legătură cu participarea mea ieri, la un miting, la Timişoara. Se zice că preşedintele interimar nu ar avea voie. Las la o parte ironia, că aceste acuzaţii ar veni de la Traian Băsescu. Am participat la acest miting pentru a-mi spune foarte limpede părerea: cetăţenii României trebuie să vină la referendum şi să-şi exprime opinia. Am vrut să le vorbesc oamenilor despre drepturile inalienabile ale României, că nici Băsescu nici Macovei nu pot scoate România din Uniunea Europeană. Nu ştiu dacă voi mai participa la mitinguri, dar astea sunt teme pe care consider că am dreptul să mă pronunţ liber.

Preşedintele interimar a mai spus că nu a “rostit minciuni” la pupitrul de preşedinte, specificând că nu a făcut nicio referire la primarul Constanţei Radu Mazăre, menţionând că dacă “dacă Băsescu face dovada acestui lucru, eu mă retrag din viaţa politică“.

“S-a vorbit despre minciuni rostite de la acest pupitru. Pe de o parte, nu am făcut nicio referire la Primarul Constanţei. Dacă Băsescu face dovada acestui lucru, eu mă retrag din viaţa politică.

De asemenea, când am zis în seara de 13.07.2012, că nu există nicio solicitare din partea Comisiei Europene, am zis adevărul. La Preşedinţia României nu a ajuns nicio o astfel de solicitare, deci consider încă că am zis adevărul”.

Crin Antonescu a mai spus că a vorbit cu premierul şi i-a cerut să-i informeze oficial pe liderii europeni, pentru a se evita “intoxicarea” Occidentului.

 

Cele mai citite

Zeci de angajați ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor fi disponibilizați de luni

Circa 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni,...

Zeci de angajați ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor fi disponibilizați de luni

Circa 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni,...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....
Ultima oră
Pe aceeași temă