20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportLIVE TEXT. Băsescu: Dacă Ponta şi Antonescu nu răspund convingător şi repede,...

LIVE TEXT. Băsescu: Dacă Ponta şi Antonescu nu răspund convingător şi repede, vor avea cele 11 puncte în raportul MCV – ar însemna să uităm orice discuţie despre Schengen. Au sacrificat România pentru jocurile lor politice

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul de campanie, că preşedintele interimar Crin Antonescu este “un mincinos”  şi “îşi încalcă principiile asumate pentru interesele proprii”, vorbind despre faptul că acesta a participat la un miting USL organizat în Timişoara.

CITEŞTE ŞI
: Care sunt condiţiile demisiei lui Traian Băsescu în cazul în care referendumul nu va fi validat

“Pe data de 15, Crin Antonescu participa la Timişoara la un miting politic. Un miting electoral care viza interesul domniei sale care viza păstrarea scaunului de preşedinte. Acel lucru putea trece cu vederea dacă documentul de suspendare nu viza colaborarea mea cu PDL-ul. Nu mi-am permis niciodată să particip la mitinguri împotriva opoziţiei sau chiar la mitinguri legate de orice obiectiv. Asta îl arată pe Crin Antonescu a fi un mincios. Când mă acuza în Parlament că am colaborat cu PDL-ul, atunci era o mare crimă. Astăzi, când dânsul îndeplineşte funcţia de preşedinte interimar, este normal. Acest om îşi calcă peste principiile asumate pentru interesele proprii. Şi Victor Ponta s-a jenat să participe la miting alături de Crin Antonescu. Asta arată că oamenii aceştia sunt forme fără fond”, a spus Băsescu.

VEZI ŞI: FOTO: Traian Băsescu, “preşedinte jucător”: 8 ani de mandat în imagini

Băsescu a mai spus că Crin Antonescu şi premierul Victor Ponta “se mint între ei”, deoarece s-au contrazis pe subiectul primirii listei cu solicitări de la Comisia Europeană. De asemenea, Traian Băsescu a criticat faptul că premierul Ponta a declarat pe 13 iulie că a trimis răspunsul solicitărilor Comisiei Europene, însă luni purtătorul de cuvânt al Comisiei a declarat că nu a primit niciun răspuns oficial din partea Guvernului român.

“Pe 13.07.2012, de la pupitrul prezidenţial, Antonescu anunţa că nu există nicio listă cu solicitări pentru autorităţile române de la Comisia Europeană. În aceeaşi zi, Victor Ponta zicea că este o listă şi preciza că a răspuns Comisiei Europene la 11 solicitări. Astăzi la prânz, purtătorul de cuvânt al CE afirma că nu a primit niciun răspuns oficial la solicitări.

Oamenii aceşti doi se mint între ei că nu îmi explic altfel cum preşedintele interimar spune ‘nu avem nicio solicitare’ şi premierul zice că a primit. Oamenii ăştia îi mint şi pe partenerii noştri, premierul declarând că a trimis răspunsurile Comisiei Europene iar astăzi aflăm că nu s-a transmis niciun răspuns”, a declarat Traian Băsescu.

CITEŞTE ŞI Băsescu, întrebat despre demisie: Eu sunt suspendat, lăsaţi-mă în plata mea!

Preşedintele suspendat a mai spus că acest mod de guvernare este unul “comunist” bazat pe “limbaj dublu”, spunând că Ponta şi Antonescu “au sacrificat România pentru jocurile sale politice”, şi că au “distrus reputaţia României”. De asemenea, Băsescu a făcut un apel la analişti să verifice presa străină înainte şi după instalarea Guvernului Ponta precum şi stabilitatea monedei naţionale.

“Astfel, observăm folosirea acestui mod de guvernare comunist: limbajul dublu. Nu poţi să zici un lucru în ţară şi altceva afară. Ce nu înţeleg cei doi este că Uniunea Europeană ştie tot ce se întâmplă. Ei primesc în fiecare dimineaţă sinteza de la Comisia Europeană, nu ştiu de ce nu o citesc. Suntem o uniune de state care împărtăşesc aceleaşi valori.

Efectele acestor minciuni ale celor doi lideri ai României: dacă nu răspund convingător şi repede vor avea cele 11 puncte în raportul MCV – ar însemna să uităm orice discuţie despre Schengen. Au sacrificat România pentru jocurile lor politice. Este mult prea mult! În zece zile cei doi oameni şi USL-ul au distrus reputaţia României. Fac un apel la analişti să privească presa străină dinaintea instalării guvernului Ponta şi să o compare cu cea de după. Să privească stabilitatea monedei naţionale înainte şi după.

Îi rog pe toţi cei interesaţi de România să încerce să afle ce se întâmplă cu intenţiile de investiţie în România. Toate firmele care intenţionau să investească şi-au sistat investiţiile. Un semnal legat de ceea ce se va întâmpla o reprezintă şi amânarea vizitei FMI în România şi avertismentele firmelor de rating”, a declarat Băsescu..

“Vreau să subliniez încă odată. România a intrat într-un proces de izolare în care nu am mai fost de la mineriade.

Fac un apel la toţi cei care ştiu că prin modul lor influenţează modul de a gândi al românilor. Fac un apel la buna-informare. Ponta şi Antonescu ştiu că au destui oameni care mint pentru ei. Ca şef al statului, ales şi suspendat, avertizez că ne aşteaptă vremuri grele”, a avertizat Traian Băsescu.

“Dacă raportul pe justiţie este negativ, zic să mă căutaţi dacă nu aveţi pe cine da vina. Nu cumva să daţi vina pe Ponta şi Antonescu. Se supără şi domnul Voiculescu”, a spus Traian Băsescu unui jurnalist.

Cele mai citite

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...
Ultima oră
Pe aceeași temă