10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportInstanta s-a spalat pe maini in cazul Oprisan

Instanta s-a spalat pe maini in cazul Oprisan

Ieri, Tribunalul Vrancea s-a pronuntat in procesul intentat de catre baronul pesedist Marian Oprisan, in calitate de presedinte al PSD Vrancea, impotriva Consiliului Judetean Vrancea, al carui presedinte este tot Marian Oprisan. In fapt, baronul pesedist a cerut instantei incetarea mandatelor celor sapte consilieri judeteni migratori de la PSD catre PNL si PD. Instanta Tribunalului Vrancea a hotarat ca “instanta de judecata nu se poate subroga CJ Vrancea si, in concluzie, respinge actiunea intentata de reclamanta PSD Vrancea. Instanta obliga totodata CJ Vrancea sa ia act de faptul ca Hotararea nr. 76/2.08.2006 sa fie repusa pe ordinea de zi”. In concluzie, instanta a hotarat ca, in plenul sau, CJ Vrancea sa ia in discutie, in prima sedinta ordinara, validarea sau invalidarea mandatelor celor sapte consilieri migratori. Mai precis, in hotarare se spune ca "instanta admite in parte actiunea reclamantei PSD Vrancea si cererea de interventie a consilierilor Aliantei D.A., constata nula de drept Hotararea 76 din 01.08.2006 a CJ Vrancea in ceea ce priveste scoaterea de pe ordinea de zi a solicitarii reclamantei PSD Vrancea de constatare a incetarii de drept a mandatelor celor sapte consilieri judeteni. Obliga paratul CJ Vrancea sa adopte hotararea cu privire la aceasta si, in acelasi timp, sa ia act de incidenta dispozitiilor art. 2 din Legea 249, alin. 1 si 3, cu raportare la alin. 2, lit. h, indice 1, privind mandatele celor sapte consilieri judeteni. Cu drept de recurs in 10 zile” – se arata in hotararea instantei.
Cu putin inainte de ora 14.00, de la sediul CJ Vrancea catre tribunal, baronul pesedist Oprisan a plecat in fruntea unui alai de peste 100 de alesi pesedisti veniti din toate colturile judetului. Acestia au aplaudat atat la intrare, cat si la iesirea din sediul tribunalului, multi dintre ei nestiind ce sa inteleaga din hotararea emisa de Tribunalul Vrancea. Oprisan a declarat in replica: “Suntem castigatori, iar cei sapte consilieri si-au pierdut mandatele”. In acest moment, CJ Vrancea este format, pe de o parte, dintr-o majoritate de 22 de consilieri, cu un presedinte ales in persoana liberalului Eduard Lambrino, si, pe de alta parte, dintr-o minoritate de 11 consilieri PSD, condusa de baronul Oprisan, care nu vrea sa accepte in ruptul capului ca a pierdut scaunul de presedinte.


Tariceanu: “Eduard Lambrino este presedintele CJ Vrancea”

Contactat telefonic sa-si precizeze punctul de vedere in legatura cu criza administrativa declansata la nivelul Consiliului Judetean Vrancea, premierul Romaniei Calin Popescu Tariceanu a precizat: "Din punctul meu de vedere, care este si cel al Guvernului Romaniei, domnul Eduard Lambrino este noul presedinte ales democratic al Consiliului Judetean Vrancea”.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă