16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSportGabriela Firea a depus plângere penală pe numele lui Băsescu, pentru ameninţare

Gabriela Firea a depus plângere penală pe numele lui Băsescu, pentru ameninţare

UPDATE. Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat, miercuri, după ce a depus plângere pe numele lui Traian Băsescu, că preşedintele i-a terfelit pe toţi cei apropiaţi ei şi i-a mai rămas să se războiască doar cu morţii, precizând că l-a iertat pe şeful statului, dar are datoria să apere onoarea Parlamentului, potrivit Mediafax.

Gabriela Firea a spus că a depus plângerea pe numele preşedintelui Traian Băsescu, în calitate de senator.

Ea a adăugat că marţi seară a fost bulversată după declaraţia făcută de Traian Băsescu şi nu am înţeles toate nuanţele, dar când a ajuns acasă, fiul ei cel mare i-a spus că s-a simţit profund umilit şi jignit.

"Pentru că, printre puncte punctele şi suspensiile preşedintelui, cu privire la faptul că toţi bărbaţii care au fost sprijiniţi de mine în viaţa mea au sfârşit-o prost, el s-a gândit şi la tatăl lui, la primul meu soţ, care, într-adevăr, a sfârşit-o prost, şi anume a decedat, după cinci ani de suferinţă, de boală, dar nu din cauza senatorului Firea, care face parte din comisia de anchetă Nana. Şi vreau să îi spun lui Traian Băsescu mesajul din partea fiului meu cel mare, că el mă iubeşte, că mă susţine şi că nu îi este ruşine cu mine, şi nu se consideră ghinionist că sunt femeia principală din viaţa lui", a spus Gabriela Firea.

Ea a adăugat că Traian Băsescu că i-a terfelit pe toţi cei apropiaţi ei şi i-a mai rămas să se războiască doar cu morţii, cu fostul ei soţ.

"Pentru că i-a terfelit pe toţi cei apropiaţi, a rezolvat-o prin jigniri şi cu foştii mei şefi Dan Voiculescu şi Mugur Isărescu, l-a ameninţat cu arestul pe soţul meu actual, primarul oraşului Voluntari, Florentin Costel Pandele, nu i-a mai rămas nimic domnului Traian Băsescu decât să se războiască cu morţii, cu fostul meu soţ, întinându-i memoria. Mă aştept ca în ziua în care raportul Comisiei Nana va fi prezentat în plenul Parlamentului, Traian Băsescu, tot de la tribuna Palatului Cotroceni, şi tot cu steagurile în spate, să vină să facă dezvăluiri în legătură cu fiul meu, de un an şi zece luni", a mai spus Firea.

Senatorul a mai spus că l-a iertat pe preşedinte, în calitate de om, pentru că este Săptămâna Mare, dar are datoria să apere onoare Parlamentului României.

_ _ _ _

Senatorul PSD Gabriela Firea a venit, miercuri, la Parchetul ICCJ, însoţită de avocat, pentru a depune plângere pe numele preşedintelui Traian Băsescu, pentru ameninţare şi şantaj, potrivit Mediafax.

Gabriela Firea nu a făcut nicio declaraţie la intrarea în sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a ajuns în jurul orei 12.30.

Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat, marţi, că plângerea penală împotriva preşedintelui Băsescu a fost redactată de avocatul ei. Firea a spus că se simte ameninţată de către Traian Băsescu.

Premierul Victor Ponta a spus că a semnat documentul, care va fi susţinut şi de alţi parlamentari, actul urmând să fie depus la Parchet. Potrivit acestuia, gestul este determinat de ameninţările pe care şeful statului le-a adus unui senator al României.

Citește și:  Gabi Firea: Aştept reacţiile instituţiilor faţă de actul de intimidare din partea preşedintelui Băsescu

Ponta a precizat că a fost primul care a semnat plângerea penală împotriva lui Traian Băsescu. El a spus că nu va merge însă şi la depunerea cererii.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că nu a semnat plângerea penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu, cum nu a făcut-o nici Kelemen Hunor sau Gabriel Oprea, dar asta nu înseamnă că ar fi complice al şefului statului, a cărui atitudine o consideră scandaloasă.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a precizat, marţi, că sunt inacceptabile declaraţiile preşedintelui Băsescu legate de Gabriela Firea şi de soţul acesteia, dar că "de aici până la plângere penală e cale lungă, precizând că în grup nu s-a luat o decizie, fiecare fiind liber dacă doreşte să semneze".

Senatoarea PSD Gabriela Firea a reacţionat, luni, la afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa ei, afirmând că aşteaptă cu interes reacţiile instituţiilor şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest "act flagrant de intimidare a unui senator".

Firea preciza, într-o postare pe Facebook, că preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, duminică seară, într-o emisiune televizată, "un mesaj fără niciun echivoc" legat de activitatea ei în Comisia Călăraşi.

"Aştept cu interes reacţiile instituţiilor statului şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest act flagrant de intimidare a unui senator al României!", afirmă Gabriela Firea, luni, pe Facebook.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana şi că senatorul PSD Gabriela Firea "mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului".

Referindu-se la senatorul PSD Gabriela Firea, preşedintele a spus că şi acum poate spune că aceasta este "o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist". "Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", a spus Băsescu.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/player’;if(typeof flowplayer == ‘undefined’) { document.write(”); document.write(”);}var domain = document.domain;var domain_split = domain.split(‘.’);var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/e235d9e96758cfe5996f1cd61dc62e55/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/player’;if(typeof flowplayer == ‘undefined’) { document.write(”); document.write(”);}var domain = document.domain;var domain_split = domain.split(‘.’);var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/48f9fb49704c575570e703c629ea3323/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));

Cele mai citite

Olaf Scholz, vizită în China: Nu fumăm toți cannabis în Germania

Cancelarul Olaf Scholz i-a asigurat luni pe studenții chinezi că nu vor fi nevoiți să fumeze cannabis dacă aleg să studieze în Germania, liderul...

Ajutorul promis Israelului, dar și Ucrainei ar putea fi votat în Congresul SUA

În timpul unei convorbiri telefonice de duminică între președintele Joe Biden și liderii Congresului, a existat un „acord” privind ajutorul rapid atât Israelului, cât...

Armata israeliană: victimele atacului de la consulatul iranian din Damasc erau teroriști angajați împotriva Israelului

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a afirmat luni că victimele atacului care a vizat consulatul iranian la Damasc pe 1 aprilie erau "terorişti"...
Ultima oră
Pe aceeași temă