13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportFundatia ICAR, in sprijinul victimelor torturii

Fundatia ICAR, in sprijinul victimelor torturii

Directorul medical al Fundatiei ICAR solicita intr-o scrisoare deschisa adresata ministrului de Externe, Mihai Razvan Ungureanu, inscrierea Romaniei ca donator la fondul ONU destinat supravietuitorilor torturii. “Ziua de 26 iunie reprezinta ziua Natiunilor Unite in sprijinul victimelor torturii. S-a sarbatorit pentru prima data in 1998 si reprezinta materializarea unei initiative daneze”, arata Camelia Doru in scrisoare. “Suportul financiar pentru activitatile de reabilitare este asigurat in mare parte de Natiunile Unite, printr-un fond dedicat, fondul voluntar pentru victimele torturii. Pentru ca acest fond sa faca fata numarului crescand de victime este nevoie ca statele membre sa contribuie in numar cat mai mare si cu sume cat mai substantiale la acest fond. Mai ales ca principalul donator la acest fond este la ora actuala SUA, iar principalii beneficiari sunt victimele ce se afla in Europa”, se spune in scrisoare. ICAR considera ca Romania “trebuie sa contribuie, la randul ei, la consolidarea libertatii si democratiei in lume, asa cum o fac, de ani de zile deja, tari foste comuniste din vecinatatea noastra, nu neaparat mai bogate sau mai mari, ci interesate mai ales in a-si promova apartenenta la grupul tarilor ce cred in valorile democratiei si in respectul pentru drepturile omului”. Reamintim ca Fundatia ICAR este o organizatie neguvernamentala a carei activitate se adreseaza supravietuitorilor spatiului concentrationar romanesc, carora le ofera servicii complexe de reabilitare medicala, psihologica, legala si sociala. Centrele ICAR din Bucuresti, Iasi si Craiova asista peste 2.000 de supravietuitori ai torturii, carora li se ofera aproximativ 20.000 de consultatii pe an. “Desi in ultimii ani instrumentele legale internationale care interzic tortura sunt ratificate de tot mai multe tari, centrele noastre se confrunta, in mod paradoxal, cu un numar tot mai mare de victime. Statistici descurajante ne arata ca acest flagel al omenirii nu este pe cale de disparitie, dimpotriva, tortura se practica in continuare pe toate meridianele, in locuri mai bine sau mai prost pazite de ochii publicului”, afirma Camelia Doru.


Protest impotriva manipularii memoriei prin distrugerea marturiilor

La 16 ani de la caderea comunismului in Romania, despre crimele comuniste de REEDUCARE PRIN TORTURA se stie foarte putin, marea majoritate a romanilor neauzind macar de asa ceva.
Si daca tot se stie atat de putin, ce rost ar mai fi avand cladirea fostei puscarii din Pitesti? Ocupa spatiul degeaba… Nu ar arata mai frumos orasul daca in locul acestei vechituri s-ar ridica locuinte pentru familiile pitestene? Probabil asa au gandit detinatorii firmei SC Argecom SA, care au in proprietate cladirea fostului penitenciar, atunci cand s-au hotarat sa construiasca in acel loc un bloc de locuinte particulare. Cladirea penitenciarului in care a avut loc oribilul experiment – unicat prin cruzimea sa in panoplia mijloacelor de distrugere in masa a personalitatii umane – ar trebui sa fie obiect de patrimoniu national, dar autoritatile din Pitesti au facut prea putin in acest sens, iar demersul initiat de patronul firmei de constructii este, pana una-alta, perfect legal.
Se pare insa ca Directia de Cultura, Culte si Patrimoniu doreste sa salveze Penitenciarul Pitesti de la demolare. Pentru aceasta are o corespondenta punctuala cu primaria, asa cum, la randul ei, are si firma SC Argecom SA, care doreste avizul de constructie de la aceeasi primarie. Intre timp, pana la “obtinerea avizului”, angajatii firmei s-au apucat deja sa sape, asa, ca sa nu piarda timpul… Si dupa aia poate se vor intelege si autoritatile in vreun fel…

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă