10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportFostul ministru al Justiţiei, Raluca Prună: Premierul Sorin Grindeanu e o surpriză...

Fostul ministru al Justiţiei, Raluca Prună: Premierul Sorin Grindeanu e o surpriză neașteptată

Fostul ministru al Justiţiei, Raluca Prună, a scris, pe pagina sa de Facebook, că premierul Sorin Grindeanu este "o surpriză neașteptată", iar condiția pe care acesta i-a pus-o liderului PSD, Liviu Dragnea, în ceea ce privește o eventuală demisie, și anume să facă acest gest amândoi, i se pare "o poziție morală".

"Sorin Grindeanu e o surpriză neașteptată. Bun, e din PSD și a acceptat să fie proxi-ul lui Dragnea. Dar cine se gândea când 300.000 de oameni adunați la Victoria îi cereau să plece că Grindeanu are vreo fibră morală? Sau că mai poate reveni pe scenă vreodată ca o persoană autonomă? Condiția demisionez dacă demisionează și Dragnea mi se pare o poziție morală. Eșecul anunțat al acestui guvern li se poate imputa în egala măsură, unuia ca păpușar șef al minciunii electorale cu promisiuni deșănțate, celuilalt ca păpușa care a acceptat să joace rolul dirijor de fațadă cu un casting făcut de păpușar", a scris Raluca Prună joi pe Facebook.

Fostul ministru al Justiției susține că Sorin Grindeanu denunță acum "marea mizerie din PSD" iar acest lucru "îi și servește dacă vrea să mai rămână în politică".

"Grindeanu spune ce știam cu toții, că împăratul e gol, mincinos, laș. Nimic nou. Numai că el, față de noi, e mai credibil pentru membrii și alegătorii PSD. Pentru că a fost în curtea împăratului. PSD are de dat un test, vrea sau nu să fie eliberat?! Rămâne de văzut, deocamdată nu văd politicieni tineri din PSD alăturându-se. Ponta nu se pune, va fi numai o frână pentru Grindeanu… De ce ne interesează pe noi toate acestea? Pentru că PSD ne guvernează țara și pentru că această criză este una care privește toată clasa politică", consideră Raluca Prună.

 

 

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...
Ultima oră
Pe aceeași temă