Numai de mama nu a fost injurat. In rest, de la “premierul-clatita” la “cadavru-politic” nu este ocara care sa nu fi fost azvarlita in obrazul lui Calin Popescu-Tariceanu. Pretextul furiei cu care mass-media l-a executat necrutatoare pe seful Executivului a fost grotescul spectacolului oferit de acesta pe varianta damboviteana a lui “Adio, dar raman cu tine”, e insa lesne de inteles ca episodul consumat in ultimele zile nu a fost altceva decat picatura care a umplut paharul si care a redus la zero bruma de consideratie de care se mai bucura.
Groparul Aliantei
Nici un alt prim-ministru al Romaniei nu a reusit sa se prabuseasca din carul triumfal al Victoriei in derizoriu si penibil asa cum a facut-o in doar sase luni premierul Tariceanu. Este o contraperformanta care, dincolo de stupoare si amaraciune, reclama o analiza serioasa si un raspuns cat mai plauzibil la o intrebare fundamentala: cum a fost posibil? Inainte de orice consideratii, un lucru trebuie bine inteles in toata gravitatea lui: situatia de criza la care suntem astazi martori nu vizeaza numai destinul politic al dlui Tariceanu si, avandu-l in frunte, PNL e departe de a fi singurul perdant. Un esec dus in continuare pana la capat si omologat ca atare la viitoarele alegeri, oricand vor avea ele loc, va ingropa definitiv Alianta D.A., va diminua drastic sansele celorlalte partide din coalitia de guvernamant si nu va putea fi in nici un fel deturnat de la infiltrarea si in Palatul Cotroceni. (Vezi ultimul sondaj al IMAS, pe luna iulie, care inregistreaza deja o scadere brusca a presedintelui Basescu, pentru prima data in acest an, sub 50%.) Ca o consecinta de neevitat, o recidiva a Dreptei in incapacitatea de a gestiona adecvat soarta tarii, dupa guvernarea neconvingatoare din 1996-2000, o va compromite pe termen lung in fata electoratului si va configura o scena politica in care actorii principali se vor numi PSD si PRM.
Si-a dezamagit propriul partid
O incercare de identificare a cauzelor care l-au adus pe Tariceanu in situatia in care se afla trebuie sa porneasca de la premisa ca vorbim despre un om care, dupa o prezenta de cincisprezece ani la rampa scenei politice, oferea o multime de elemente care pledau in favoarea lui. Felul in care si-a urmarit crezurile si si-a sustinut opiniile l-a impus ca unul dintre liderii autentici ai partidului liberal; prezenta onorabila in fruntea unuia dintre cele mai grele ministere, atat cat a fost, in guvernarea CDR-PD-UDMR, asigura o binevenita familiaritate cu functionarea Executivului; carisma incontestabila si usurinta de a se exprima intr-o maniera inspirata insemnau atuuri importante pentru un sef de guvern ce trebuie sa finalizeze admiterea Romaniei in Uniunea Europeana. Macar toate cele de mai sus au fost luate, cu siguranta, in calcul si de superexigentul Stolojan, in momentul retragerii, cand a trebuit sa aleaga omul in mainile caruia incredinta soarta PNL, partid cu care se identificase si pentru care facuse atat de mult. Intre Calin Popescu-Tariceanu, omul care, in final de campanie electorala, a reusit peste noapte sa prinda trena lui Traian Basescu si sa aduca un aport real la victoria in alegeri – si cel care astazi, ca prim-ministru, a ajuns sa faca deliciul tuturor amatorilor de umor negru din mass-media – e o diferenta ca de la cer la pamant, in favoarea celui dintai. Nu se poate sa-ti asumi azi, public, decizii irevocabile si sa le incalci a doua zi.
Tafna politica
Nu se poate sa iei hotarari de anvergura demisiei din fruntea Guvernului in timpul potopului, cand nivelul apelor cresteau catastrofal de la ora la ora, si sa-ti incalci cuvantul in clipa in care ploile au stat si apele au inceput sa se retraga, realizand parca abia atunci importanta unui Executiv angajat responsabil in ajutorarea sinistratilor.
Nu se poate sa te duci la Bruxelles, cu demisia in buzunar, si sa declari acolo cu tafna ca politica Romaniei nu se decide decat la Bucuresti si sa te intorci in tara si sa rupi demisia pentru ca ai descoperit ingrijorarea cu care UE urmareste situatia din tara.
Nu se poate sa-ti umpli gura cu “tara” si “popor” fara sa realizezi ca de la Ceausescu incoace nici un alt om politic nu si-a permis sa apeleze cu o asemenea frecventa si usurinta la cuvinte care au o inconfundabila sacralitate.
Nu se poate sa te prezinti invariabil ca un manechin al celor mai scumpe case de mode din lume si sa te plasezi cu o stanjenitoare dezinvoltura in ipostaze biblice.
Nu se poate sa ajungi culpabil de toate cele de mai sus si probabil pentru multe altele pentru ca ai avut nesocotinta sa girezi cu numele si cariera ta singurul gen de “politica” la care are acces si pe care o cultiva gasca cu care te-ai inconjurat. Pentru ca prima si cea mai grava eroare care i se poate imputa lui Calin Popescu-Tariceanu, si pe care trebuie sa si-o asume pana la ultimele consecinte, a fost maniera discretionara cu care si-a ales echipa cu care s-a instalat in Palatul Victoria si apoi, ca o consecinta aproape fireasca, si in fruntea partidului. Lipsa de experienta si performante politice anterioare ale celor care au format grupul de “centurioni” din jurul premierului-presedinte a fost suplinita de genul de “solidaritate” pe care ti-o dau firmele avute impreuna, afacerile incheiate cot la cot, amantele trecute cu dezinvoltura de playboy dintr-un pat in altul. Ceea ce la inceput putea parea o binevenita infuzie de tinerete in randul inaltilor demnitari de stat si care au dat un aer inedit de colegiu universitar Palatului Victoria s-a dovedit de fapt o capcana in care premierul a cazut fara sa mai aiba sanse prea mari de salvare. Vocile celor care afirma ca, departe de a-i mai controla, Tariceanu este prizonierul “Grupului celor 4” sunt tot mai numeroase si, cu siguranta pe buna dreptate, tot mai alarmate de situatia in care s-a ajuns.
Votul uninominal, singura cale prin care un cetatean sa poata accede in Parlament, a fost si a ramas un deziderat al societatii civile respins intratabil de partide. Controlul asupra listelor, pe de o parte, si promovarea pe bancile Parlamentului prioritar a grupurilor de interese, pe de alta parte, au blocat una dintre cele mai sigure cai de insanatosire a clasei politice. In spiritul traditiei ca orice pilda rea trebuie preluata cat mai repede, Tariceanu si-a subminat singur cariera politica si a blocat evolutia naturala a PNL in momentul in care a legiferat, prin noul Statut al partidului, votul pe lista. Postura in care a ajuns azi, si de care este singurul vinovat, este cea mai edificatoare proba a falimentului politicii de gasca.
