Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

EXCLUSIV. Dacian Cioloș a înregistrat oficial Asociația Platforma România 100. Din comitetul director mai fac parte Vlad Voiculescu și Dragoș Pîslaru

Organizația neguvernamentală pe care Dacian Cioloș a anunțat că o va lansa în curând a fost deja înregistrată oficial la începutul lunii martie.

Share

Razvan Chiruta 0 comentarii

Actualizat: 13.03.2017 - 17:24

UPDATE: Dragoş Tudorache, fostul ministru de Interne din cabinetul condus de Dacian Cioloş, este de asemenea membru fondatori ai Asociaţiei "Platforma România 100". Fostul demnitar este şi cel de al treilea vicepreşedinte al organizaţiei.


Organizația neguvernamentală pe care fostul premier Dacian Cioloș a anunțat că o va lansa în curând a fost înregistrată deja oficial la începutul lunii martie.

Asociaţia "Platforma România 100" îi are ca fondatori pe Dacian Cioloș, pe fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu, pe fostul ministru al Muncii Dragoș Pîslaru și pe Alin Mituța, fostul director de cabinet al lui Dacian Cioloș.

Potrivit statutului, asociația are scopul „de a promova participarea activă în viața publică în baza principiilor Platformei România 100". Aceste principii au fost enunțate de către Dacian Cioloș în ultima parte a mandatului său de premier, când a lansat respectiva platformă.

„Susțin o Românie fără corupție. Susțin o Românie cu o clasă politică responsabilă. Susțin o Românie guvernată cu bun simț. Susțin o Românie în care fiecare muncește și este plătit cinstit. Susțin o Românie fără sărăcie. Susțin o Românie cu o economie competitivă. Susțin o Românie cu adevărat educată. Susțin o Românie sănătoasă. Susțin o Românie care contează în Uniunea Europeană și în NATO. Susțin o Românie a tuturor românilor”, sunt cele 10 principii ale Platformei România 100.

Dacian Cioloș este și președintele comitetului director al asociației, Vlad Voiculescu și Dragoș Pîslaru sunt vicepreședinți, iar Alin Mituța este director executiv, potrivit datelor oficiale, înregistrate la tribunal.


„E o organizaţie neguvernamentală cu obiective politice, în măsura în care politică înseamnă să fi preocupat de viaţa cetăţii, de ceea ce se întâmplă în societate. Aş vrea în primul rând şi am vrea în primul rând, pentru că vor fi parte a acestei asociaţii, în momentul în care o vom lansa, mai mulţi dintre membrii fostului Guvern, la nivele diferite, aş vrea să continuăm să lucrăm pe anumite proiecte pe care le-am început cât am fost la guvernare şi care nouă ni se par importante ca ele să fie implementate şi în domeniul economic şi în domeniul social, în domeniul educaţiei, în domeniul sănătăţii şi aşa mai departe”, a declarat joi, la RFI, fostul premier.

Dacian Cioloș a menționat că asociația va veni cu propuneri, inclusiv cu propuneri legislative, care să poată să fie susţinute de partide care sunt în Parlament. "Deci vom coagula, vom concentra competenţă tehnică, specifică, politică pe anumite domenii, pentru a veni atât cu propuneri care pot face obiectul unor propuneri legislative în Parlament, prin intermediul partidelor membre în Parlament, dar şi cu propuneri de proiecte care pot fi implementate în colaborare directă cu mediul de afaceri, cu alte organizaţii neguvernamentale care lucrează pe anumite domenii şi care au nevoie de această expertiză, pentru a putea implementa proiecte”, a menționat Dacian Cioloş.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...