Decizia de ultima ora a Aliantei D.A. de a lua totusi in calcul, in “cazuri deosebite”, ideea alegerilor anticipate, daca nu se reuseste altfel schimbarea presedintilor celor doua Camere, naste cateva nedumeriri asupra carora merita insistat.
Prima tine de dezinvoltura cu care Alianta pare a fi dispusa sa-si marturiseasca neputinta in Parlament, in fata PSD. Dupa ce termenul fatidic de 15 septembrie a fost incalcat cu o neconvingatoare seninatate, dandu-ni-se toate asigurarile ca nu este vorba decat o defazare de cateva zile si ca lucrurile se vor intampla exact asa cum au fost promise, acum suntem pusi in situatia de a observa ca obsesia cu anticipatele, cu care Basescu si-a tot batut gura luni de zile, a fost perfect indreptatita si ca forta Puterii in Parlament este cel mult simbolica. De ce, atunci, demersul care ar fi fost cel mai productiv a fost respins atat de vehement devine o intrebare greu de evitat, raspunsul neputand decat sa penduleze intre miopie politica si crisparea cu care unii s-au agatat de scaune.
O a doua dificultate in a intelege disponibilitatea subita pentru anticipate, cel putin in cazul PNL, este provocata de ignorarea inadmisibila a felului in care electoratul nu va intarzia sa amendeze scrutinul. “Goana dupa ciolan” va fi stampila la care omul de pe strada va avea cel mai usor acces, in momentul in care singura ratiune prin care se va putea justifica tot taraboiul va fi dorinta de a-i dezinstala pe “ai lor”, ca sa-i instalam pe “ai nostri”. Sigur ca argumentele cu care Alianta va veni in fata electoratului vor fi mai fastuoase si mai dezinteresate, dar inseamna sa ne jucam de-a copiii mici daca ne inchipuim ca oamenii pot fi prostiti chiar intr-atat pe cat si-ar dori unii politicieni.
In sfarsit, ultima, dar si cea mai grava nedumerire, tine de inconstienta cu care cei din jurul premierului par dispusi sa-l expuna, din nou, intr-o descalificanta postura de flagranta inconsecventa. Tariceanu si-a mai asumat o data riscul urias de a incalca un angajament public: demisia, justificand aiuritoarea pirueta facuta peste noapte prin indatoririle pe care, subit, a descoperit ca le are fata de tara – stergerea cat mai grabnica a ranilor provocate de inundatii si integrarea Romaniei in UE. Urmarile dramatice ale furiei apelor ne ranesc si azi pana in adancul sufletelor, cat despre integrare, lucrurile sunt departe de a fi transate. Si atunci, care sunt cauzele pentru care primul ministru s-ar putea face partas la o decizie care ar dovedi ca motivele pentru care s-a razgandit in urma cu doar cateva luni au fost cu totul altele decat cele invocate si ca oprobriul de care s-a acoperit a fost perfect motivat? Nu exista nici o asemenea ratiune. Credibilitatea este piatra de temelie si conditia pe care se construieste o cariera politica temeinica. “Lipsa de credibilitate” a fost acuza cea mai grava pe care adversarii lui Valeriu Stoica din PNL i-au aruncat-o in fata, din prima zi in care a fost ales presedinte si pana cand a decis sa se retraga. Tariceanu a fost unul dintre contestatarii cei mai inversunati. Astazi, charismaticul premier-presedinte de partid a ajuns sa fie considerat de multi dintre analistii politici cei mai onesti ca fiind principala cauza a picajului in care a intrat partidul. Grija pentru evitarea oricarei situatii care sa-i compromita in continuare credibilitatea ar trebui sa devina prioritara atat pentru Tariceanu, cat si pentru liderii actuali ai PNL. Ideea “Anticipate versus Nastase & Vacaroiu” este o mostra a tipului de erori la care accesul ar trebui interzis. Ele sunt letale.
