10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportDinu Patriciu - greu de exclus

Dinu Patriciu – greu de exclus

Omul de afaceri liberal Dinu Patriciu are mari sanse sa nu fie dat afara din PNL, cu toate ca a sponsorizat PSD in 2004 si a cerut, in 2006, ca liberalii sa se alieze cu pesedistii. Liderii de la centru spun ca, statutar, Patriciu nu poate fi exclus decat de catre organizatia Prahova, dar promit ca il vor pune in discutie si se vor delimita de el.
Biroul Executiv al organizatiei Prahova a PNL a decis, in unanimitate, sa nu-l sanctioneze pe Dinu Patriciu pentru declaratiile facute la inceputul acestei luni referitoare la o eventuala colaborare cu PSD. Presedintele PNL Prahova, deputatul Adrian Semcu, partener de afaceri cu Dinu Patriciu, a declarat la finalul sedintei ca “nu exista motive de sanctionare a acestuia deoarece declaratia a fost facuta in nume propriu”. El a subliniat ca a fost dezbatut in sedinta punctul de vedere al lui Dinu Patriciu referitor la o eventuala colaborare cu PSD. Liberalii prahoveni spun ca ei nu sunt de acord cu o alianta cu PSD, dar ca nu-l pot sanctiona pe Patriciu pentru… o opinie. Cat priveste finantarea PSD, Semcu a sustinut ca nici nu s-a discutat acest aspect, intrucat sponsorizarea a fost facuta pe vremea cand Patriciu era liderul organizatiei, iar liderii sunt sanctionati doar de conducerea centrala!
Evident, Semcu nu are decat cuvinte frumoase pentru Dinu Patriciu: “Pentru noi, Dinu Patriciu nu este un simplu membru partid, este fostul nostru presedinte al organizatiei Prahova, cu care in 2004 am obtinut rezultate foarte bune”.
Potrivit statutului PNL, de la centru nu pot fi sanctionati decat membrii de partid care sunt demnitari, cum sunt cazurile deputatilor Mona Musca si Ioan Ghise, care vor fi analizate de Delegatia Permanenta a Partidului. In schimb, cei care nu au functii in stat, cum este Patriciu, sunt analizati de filiala din care fac parte.
Dinu Patriciu nu a participat la intalnirea Biroului Executiv al PNL Prahova. Conform statutului partidului, acesta nu putea fi sanctionat in lipsa. Deputatul Adrian Semcu sustine ca fostul lider al PNL Prahova a fost invitat sa participe, dar a anuntat ca nu poate fi prezent la intalnire si ca va veni in cursul saptamanii viitoare pentru a purta discutii cu conducerea organizatiei.
Decizia PNL Prahova a provocat deja primele reactii negative. Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a declarat ca va cere discutarea cazului Patriciu la nivel national. Bogdan Olteanu a explicat ca, desi este simplu membru al filialei Ploiesti, iar sanctionarea lui este, statutar, de competenta organizatiei din care face parte, asta nu insemana ca partidul, la nivel national, nu poate adopta o atitudine politica de delimitare clara fata de Dinu Patriciu. Si vicepresedintele liberal Puiu Hasotti a apreciat ca decizia colegilor de la Prahova este una “gresita”, deoarece nu este normal ca un membru de partid sa finanteze adversarii politici. Senatorul PNL Ionut Popescu, fost ministru de Finante, a declarat ca decizia PNL Prahova este o “mascarada”, sustinand ca “adevarata problema a PNL este ca are astfel de filiale privatizate”. El a reamintit ca Patriciu nu a facut altceva decat sa “inarmeze” inamicul PSD prin sponsorizarile facute. “Cei care, chipurile, ar fi trebuit sa-l judece pe Patriciu erau salariatii lui, ori acestia au afaceri bazate pe firimiturile pe care le primesc de la acest Dinu Patriciu.”

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Nicu Ștefănuță a depus plângere la CNCD împotriva preotului Nicolae Tănase, din cauza declarației revoltătoare la adresa femeilor abuzate sexual

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European, a depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva preotului...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă