"Adevar dincoace de Pirinei, eroare dincolo”. Marti, 13 decembrie 2005, pare o data ce confirma sentinta lui Pascal: adevarul pare mai relativ ca niciodata. La un an si-o zi dupa alegerea lui Traian Basescu ca presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu a propus un altfel de bilant. Acuzator, fostul presedinte readuce in atentie dosarul la Securitate al lui Traian Basescu. In aceeasi zi, sediul de la Popesti-Leordeni al CNSAS a fost inaugurat. Doua treimi din dosarele de la SRI ale fostei Securitati au fost astfel puse la dispozitia investigatorilor. Doua evenimente, acelasi personaj in ipostaze aproape opuse: Traian Basescu. Coincidenta? Tactica? Din aceasta stratagema singurul castigator pare Gheorghe Onisoru, care a reusit o dubla lovitura: sa isi asocieze numele cu Traian Basescu si sa-l ridiculizeze pe Emil Constantinescu.
Cat de credibila este insa actiunea lui Emil Constantinescu? Atitudinea critica a fostului presedinte fata de cel actual nu este o noutate. Emil Constantinescu nu uita si nu iarta. Rolul de detonator al crizei guvernului Ciorbea pe care Traian Basescu l-a asumat cu opt ani in urma, in decembrie 1997, a lasat loc resentimentelor. Dupa aceasta criza, guvernarea CDR a intrat in picaj si nu s-a mai oprit. Printr-un artificiu, clivajul reformator/antireformator a trecut din zona confruntarii clasice majoritate/opozitie in interiorul coalitiei guvernamentale. PD se autonomiza si devenea un aliat incomod. Presedintele de atunci a resimtit din plin efectele crizei. In acest context, incepea sa se manifeste tendinta descrescatoare care avea sa-l duca, in vara anului 2000, la retragerea din cursa prezidentiala. Prezumtia bunei-credinte trebuie respectata. Emil Constantinescu nu urmareste un interes politic direct in aceasta afacere. Actiunile sale la bursa politicii nu il indica drept concurent al actualului presedinte. Ipoteza ca Mugur Ciuvica, cel mai important colaborator al fostului presedinte, anchetat in 2002 in scandalul Armaghedon, ar putea colabora cu Adrian Nastase si PSD nu este plauzibila. Si atunci care e miza acestei ofensive in rafale? Aparent o campanie cu obiective etice: o revansa tardiva impotriva sistemului dominat de fosta Securitate care i-a compromis proiectul politic. Si daca intentia e sincera iar actiunea onesta, oare fostul presedinte nu risca sa o compromita asumandu-si-o? Prin rolul pe care si-l rezerva in aceasta cruciada, Emil Constantinescu, a carui credibilitate ramane scazuta, risca. Chemand ca martori o serie de adversari, mai vechi sau mai noi (Petre Roman, Adrian Severin, Bogdan Niculescu-Duvaz), da o nota partinitoare intregii intreprinderi. De ce aceste dezvaluiri apar acum si nu mai inainte? Aceasta este chestiunea fundamentala la care Emil Constantinescu si colaboratorii sai trebuie sa raspunda. Faptul ca fostul presedinte a obtinut informatiile abia dupa incheierea mandatului nu pare suficient de convingator. La dovezile prezentate anul trecut in procesul Basescu/Ciuvica, Emil Constantinescu nu a adaugat altele noi; i-a solicitat in schimb Colegiului CNSAS sa ceara detinatorilor de arhive o serie de documente (11 la numar), precum si audierea unor persoane (trei fosti ofiteri de Securitate sau MAN si fosti colegi din PD ai lui Basescu). Operatiunea ramane descoperita, iar ambiguitatea contextului politic o trece in plan secundar.
Traian Basescu are dreptul la un tratament corect. Daca nu exista privilegii prezidentiale la acest capitol, nici prestigiul si impactul institutiei prezidentiale nu pot fi limitate. Presedintele Romaniei este pus practic sub acuzare. Iar prezumtia de buna-credinta, ca si cea de nevinovatie se cer in egala masura respectate. Pana la proba contrarie CNSAS a prezentat un punct de vedere. Atunci actiunea ar fi fost mult mai fireasca. La acel moment Basescu era doar primar, nu presedinte: suspiciunile ar fi fost risipite, iar alegatorii ar fi dispus cel putin de o informatie suplimentara, daca nu de un verdict definitiv. Acum aceasta campanie avantajeaza adversarii presedintelui in functie. Iar efectele perverse nu pot fi evaluate. In acest razboi cei mai multi nu stiu de ce parte a Pirineilor sunt. Iar prima victima a acestui conflict este chiar CNSAS. Aceasta institutie, in cautarea identitatii si a adevarului, este redusa la rolul de instrument politic.
