22.8 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSportDemisia - aceleasi motive

Demisia – aceleasi motive

Premierul Calin Popescu Tariceanu a hotarat ieri sa-si mentina decizia privind demisia Guvernului, invocand faptul ca Parlamentul nu a acceptat formula dorita de Guvern in privinta legilor privind reforma in Justitie. Demisia lui Tariceanu deschide, teoretic, calea spre anticipate. In acest moment, presedintele Traian Basescu are acum posibilitatea de a propune un alt premier. Va fi Tariceanu sau nu? Anuntul privind demisia lui Tariceanu a survenit dupa o noapte si o zi extrem de agitate.

Liberalii i-au reprosat lui Tariceanu ca s-a lasat lucrat de Basescu

Imediat dupa intalnirea de marti dupa-amiaza de la Cotroceni, convocata de presedintele Traian Basescu, premierul Calin Popescu Tariceanu s-a prezentat in fata Comitetului Executiv al PNL. El le-a explicat colegilor de partid ca dupa discutiile de la Cotroceni s-ar fi identificat, cu acceptul PSD, o posibilitate de compromis. Tariceanu a precizat si conditiile care trebuie indeplinite pentru ca el sa renunte la demisie: sa fie acceptate legile justitiei in forma dorita de Guvern, sa se modifice legea Curtii Constitutionale in sensul definirii incompatibilitatii judecatorilor, sa se accepte modificarea Constitutiei astfel incat o decizie a Curtii Constitutionale sa poata fi modificata cu voturile a doua treimi din parlamentari. Afirmatiile lui Tariceanu au trezit nemultumirea unor membri ai conducerii liberale. Cel mai vehement a fost liderul PNL Bucuresti, singurul care de altfel votase la Delegatia Permanenta impotriva anticipatelor. Conditiile premierului i s-au parut mai degraba o portita de scapare si a afirmat ca daca la Delegatia Permanenta s-a luat o decizie, aceasta trebuie respectata. Orban a cerut ca primul-ministru si ministrii liberali sa-si dea demisia si sa nu voteze nici un viitor guvern care va fi propus Parlamentului. “Sa solicitam presedintelui sa declanseze procedurile constitutionale pentru alegerile anticipate. Ideea ca liberalii nu mai pot renunta la demisie a fost imbratisata si de alti colegi care i-au reprosat lui Tariceanu ca l-a lasat pe “Traian Basescu sa faca jocurile cum a vrut el”. Rand pe rand, Puiu Hasotti, Mona Musca, Cristian Boureanu si Gheorghe Stefan au pledat pentru demisia Guvernului. Ministrul Finantelor, Ionut Popescu, i-a explicat lui Calin Popescu Tariceanu ca nu este cazul sa se comporte ca un “Ciorbea doi”. Unii dintre membrii conducerii PNL l-au acuzat in lipsa pe Traian Basescu ca este lipsit de fair-play, pentru ca a insistat timp de sase luni pentru anticipate. Calin Popescu Tariceanu a suspendat sedinta fara a supune nici o decizie la vot.

Discutii nocturne la Senat si la Cotroceni

Intre timp, parlamentarii-juristi din toate partidele s-au strans la Senat pentru a discuta articolele din legea privind reforma in justitie. Expertii din grupurile parlamentare au cazut de acord doar asupra a doua articole. Este vorba despre dreptul judecatorilor de a cumula pensia cu salariul si posibilitatea judecatorilor si procurorilor de a-si continua activitatea si dupa pensionare. Totusi, doua articole au ramas in suspensie. “Exista doua articole extrem de importante la care nu s-a ajuns la o intelegere. Este vorba de cel prin care membrii Consiliului Superior al Magistraturii nu isi pot exercita calitatea de judecator si procuror in timpul mandatului si de articolul privind incetarea mandatelor presedintilor de instante, care ar fi putut fi obligati sa se prezinte la concurs”, a afirmat ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu. S-a decis ca discutiile sa fie reluate a doua zi de catre comisiile juridice.

S-a hotarat din nou sa demisioneze

In noaptea de marti spre miercuri, presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu au avut o noua intalnire la Palatul Cotroceni, in prezenta unor lideri ai PNL si PD, dupa cum au afirmat surse liberale. In cadrul intalnirii s-ar fi stabilit sa se mearga in continuare pe varianta demisiei Guvernului si a alegerilor anticipate. Si aceasta, in conditiile in care primul-ministru si-a dat seama ca nu mai are cale de intoarcere. Insa, s-a convenit ca Tariceanu sa nu isi anunte demisia decat dupa sedinta Camerelor reunite de astazi, dupa ce va deveni evident ca reforma in justitie nu poate fi aplicata, intrucat era previzibila atitudinea contra reformei a pesedistilor. Fapt confirmat din plin de atitudinea pesedistilor la sedinta de ieri din Parlament. Tariceanu ar fi obtinut din partea sefului statului promisiunea ca va fi desemnat tot el premier interimar, dar si dupa alegerile anticipate.

PSD, PRM, PC – impotriva concursurilor

Cele doua Camere ale Parlamentului s-au reunit, ieri dimineata, pentru a analiza articolele respinse de Curtea Constitutionala. Presedintele Comisiei juridice din Camera Deputatilor, Sergiu Andon (PC), a solicitat retrimiterea raportului la comisie, in urma medierii de la Cotroceni. Pentru retrimiterea raportului la comisii s-au pronuntat parlamentarii PSD, PNL, PD, PC, UDMR, iar impotriva au fost parlamentarii PRM. Chiar si pesedistul Valer Dorneanu a afirmat ca “demersul sefului statului a fost un prim act de revenire la normalitate”.
Insa, la comisia juridica s-a dovedit ca exista o majoritate lejera care are retineri in privinta modificarilor dorite de Guvern. In plus, din nou Coalitia majoritara a scartait. Astfel, noul raport a fost adoptat in comisie prin votul parlamentarilor PSD, PRM si PC, in timp ce majoritatea liberalilor si democratilor a votat impotriva. Norica Nicolai (PNL), Kovacs Eckstein (UDMR), Liviu Bindea (PRM) s-au abtinut la vot. De altfel, in timpul dezbaterilor PC a mers alaturi de PSD, in timp ce UDMR a adoptat o pozitie diferita de la articol la articol.
Noua majoritate a decis sa elimine din textul Guvernului prevederea potrivit careia: “La data intrarii in vigoare a prezentei legi inceteaza mandatele de conducere ale judecatorilor si procurorilor de la curtile de apel, tribunale, tribunale specializate si judecatorii, precum si ale procurorilor de la parchetele de pe langa acestea”. A fost eliminata si prevederea prin care mandatele judecatorilor si procurorilor care ocupa alte functii decat cele mentionate anterior inceteaza la data intrarii in vigoare a legii daca durata acestora a depasit trei ani de la investire. Efectul eliminarii fiind unul singur: imposibilitatea organizarii de concursuri pentru ocuparea acestor posturi.
Au existat dispute in privinta incompatibilitatilor membrilor CSM. In forma initiata de Ministerul Justitiei se prevedea clar ca, in perioada mandatului, judecatorii si procurorii care sunt membri in Consiliul Superior al Magistraturii “nu au dreptul de a exercita si functia de judecatori sau procurori”. Insa, parlamentarii au decis ca doar presedintele si vicepresedintele CSM nu au dreptul de a exercita functia de judecator sau procuror. In ceea ce priveste restul membrilor CSM s-a decis ca ei isi suspenda activitatea.
In noul raport a fost votata cererea Ministerului Justitiei privind interdictia mentinerii procurorilor si judecatorilor care au depasit varsta de pensionare. Insa, PSD, PRM si PC au respins prevederile care dadeau posibilitatea organizarii de concursuri.

S-a decis votarea unei legi ciuntite

Dupa sedinta comisiei juridice reprezentantii PNL, UDMR si PD au afirmat ca, in plen, vor vota raportul comisiilor juridice, pentru a permite adoptarea legislatiei privind reforma in justitie chiar si “intr-o forma ciuntita”. Trebuie mentionat ca liderul UDMR Marko Bela a incercat sa gaseasca justificari pentru comportamentul amestecat al colegilor sai de partid, afirmand ca Uniunea a incercat sa ajunga la un compromis in ceea ce priveste textele declarate neconstitutionale si ca din acest motiv Uniunea a votat cand cu aliatii, cand cu PSD. Iar liberalul Puiu Hasotti a explicat faptul ca PNL, PD, UDMR si PUR au votat alaturi de PSD la votul final al raportului pentru ca nu au dorit sa blocheze tot pachetul, necesar pentru integrare.

PNL il sustine pe Tariceanu

Parlamentarii PNL s-au reunit intr-o sedinta de grup pentru a analiza situatia creata. Senatorii si deputatii liberali ar fi vrut sa fie prezent si Calin Popescu Tariceanu, dar acesta isi pregatea deja anuntul referitor la demisie. La finalul sedintei, vicepresedintele PNL Puiu Hasotti a afirmat ca PNL sustine declansarea alegerilor anticipate. El a anuntat: “In orice situatie, fie de premier interimar, fie de premier desemnat, fie in caz de anticipate, PNL il va sustine numai pe C.P. Tariceanu pentru aceasta functie.” Intrebat daca exista si posibilitatea ca Theodor Stolojan sa fie desemnat premier, Puiu Hasotti a afirmat raspicat: “Il sustinem doar pe Calin Popescu Tariceanu”.

Un alt premier!

Insa, surse liberale afirma ca presedintele Traian Basescu totusi doreste ca postul de premier sa fie detinut de Theodor Stolojan. Acest lucru se poate realiza in doua feluri. Fie Calin Popescu Tariceanu isi da demisia, iar presedintele Traian Basescu nu declanseaza procedura pentru anticipate si pledeaza pentru un guvern de tehnocrati, condus de Theodor Stolojan. O alta varianta este ca in caz de anticipate si de victorie a Aliantei, Traian Basescu sa-l propuna premier pe Stolojan. Potrivit intelegerilor din Alianta, postul de premier revine PNL. In caz de anticipate, cum liberalii si democratii au discutat despre un raport de unu la unu pe liste, se va invoca faptul ca premierul liberal trebuie acceptat si de PD. Mai mult, in culisele politicii se vehiculeaza si alte nume de posibili premieri doriti de la Cotroceni – Gheorghe Flutur sau Mona Musca.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Israelul și-ar fi amânat operațiunea de la Rafah (Gaza) pentru a se concentra asupra Iranului

Israelul și-ar fi "amânat" operațiunea militară din orașul Rafah, aflat în Fâșia Gaza, întrucât acum Israelul dorește să se concentreze asupra ripostei pe care...

Horia Constantinescu a demisionat din fruntea ANPC și va candida din partea PSD la Primăria Constanța

Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC. Constantinescu a anunțat, luni, că a semnat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Autorităţii...

”Dosarul Mineriada”: Klaus Iohannis cere urmărirea penală a lui Roman Petre și a lui Voiculescu Gelu-Voican

Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României, și Voiculescu Gelu-Voican, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României pot fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă