10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportVIDEO Klaus Iohannis va convoca, pe 14 septembrie, CSAT, pe tema participării...

VIDEO Klaus Iohannis va convoca, pe 14 septembrie, CSAT, pe tema participării Armatei la o misiune navală a NATO. Dragnea: La întrunire va merge ministrul interimar Ciolacu

UPDATE 13.30: Președintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat, joi, că la şedinţa CSAT din 14 septembrie va merge ministrul interimar al Apărării, întrucât are toate competenţele unui ministru plin, iar în vizita anunţată în SUA urmează să meargă ministrul Apărării care va fi la acel moment.

Întrebat când vom avea un nou ministru al Apărării, în contextul în care pe 14 septembrie va avea loc o şedinţă a CSAT, Dragnea a răspuns: „Noi acum avem un ministru la Apărare. Să nu faceţi o confuzie, ministrul interimar are absolut toate competenţele”.

Chestionat dacă nu trebuie să avem un ministru plin care să participe la CSAT, liderul PSD a insistat: „Poate participa şi un ministru interimar. Nu faceţi confuzia să credeţi că un ministru interimar e pasager pe acolo. Are toate competenţele stabilite de Constituţie şi de lege”.

„Va avea bilet de intrare la CSAT. Poate participa şi un ministru interimar fără probleme, cred că va fi primit acolo”, a spus Dragnea.

Întrebat, pe de altă parte, cine va merge în SUA în septembrie, Dragnea a răspuns: „Ministrul Apărării care va fi la acea dată. Nu am spus că nu vom decide rapid cine va fi ministrul apărării plin, dar ministrul interimar are toate competenţele”.

Ambasadorul României în SUA, George Maior, a anunţat, în 29 august, că în luna septembrie ministrul Apărării va efectua o vizită în SUA.

„Relaţia cu SUA este la cel mai înalt nivel din istoria sa post-decembristă. Va fi o toamnă foarte interesantă. Lucrez intens la o vizită a prim-ministru Tudose în SUA. În această lună, septembrie, vine şi ministrul Apărării, sperăm că şi preşedinţii celor două Camere vor avea întâlniri cu omologii lor. Se pregăteşte şi cea mai mare misiune economică desfăşurată vreodată în România, în octombrie, cu companii americane”, a spus Maior.

UPDATE 12.00: Președintele Klaus Iohannis va convoca, pe 14, septembrie CSAT, a anunțat purtătorul de cuvânt al șefului statului, Mădălina Pușcalău. De asemenea, presa din România a fost informată despre vizita lui Iohannis, de săptămâna viitoare, din Canada.

Pe ordinea de zi a CSAT se va discuta despre participarea Armatei la o misiune NATO cu capabilităţi navale, dar şi a strategiei naţională de prevenire a proliferării armelor de distrugere în masă, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi. Şedinţa va avea loc, joi, de la ora 11.00, la Palatul Cotroceni.

 

 


Mădălina Pușcalău, purtătorul de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis, va susține o conferință de presă, la ora 12.00, la Palatul Cotroceni. 


Un scandal uriaș care a zguduit Armata a fost generat de situația incertă a banilor din MApN, urmată de demisia ministrului Adrian Țuțuianu și desemnarea vicepremierului Marcel Ciolacu ca ministru interimar al Apărării.

Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, ordinul de revocare a ministrului demisionar al Apărării, Adrian Țuțuianu, desemându-l pe vicepremierul Marcel Ciolacu ca ministru interimar al MApN, potrivit Administrației Prezidențiale.

Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a demisionat, marţi, iar premierul Mihai Tudose a acceptat retragerea lui Țuțuianu, în urma discuţiei pe care cei doi au avut-o la Palatul Victoria privind drepturile salariale ale angajaţilor MApN pentru luna august. Pentru preluarea interimatului a fost propus vicepremierul Marcel Ciolacu, potrivit Mediafax.

”I-am acceptat demisia (lui Adrian Ţuţuianu – n.red.). Am vorbit cu domnul preşedinte Dragnea, am vorbit cu preşedintele Klaus Iohannis şi am trimis actele către Cotroceni cu propunere de interimat domnul vicepremier Marcel Ciolacu", a spus Mihai Tudose adăugând că în maxim 45 de zile va fi instalat un nou ministru al Apărării, dar este posibilă şi o numire în circa o săptămână.

Mihai Tudose a precizat că i-a imputat lui Adrian Ţuţuianu lipsa comunicării în ceea ce priveşte chestiunea salariilor angajaţilor MApN. "Sunt bani pentru salarii, sunt bani pentru armată, 2% din buget la Ministerul Apărării şi noi toţi discutăm dacă avem sau nu bani de salarii pentru armată… Vi se pare că nu e nimic de reproşat?”, a comentat premierul.





Tudose a spus că Ţuţuianu trebuia să-l informeze din timp asupra intenţiilor sale. "Nu ne jucăm cu aşa ceva. Trebuia să-mi spună de la 12, să ia nişte măsuri, să iasă public să spună", a spus Mihai Tudose.

Administraţia Prezidenţială a primit de la Guvern actul demisiei lui Adrian Ţuţuianu şi propunerea premierului Tudose de numire a vicepremierului Marcel Ciolacu în funcţia de ministru interimar al Apărării, iar în cursul zilei de miercuri se așteaptă decizia lui Iohannis privind desemnarea lui Ciolacu drept ministru interimar al Apărării.

Decizia de demisie a fost luată din cauza anunţului că angajaţii MApN nu-şi vor primi toate drepturile la data de 15 septembrie. Adrian Ţuţuianu a declarat, la Antena 3, că a luat decizia să-şi prezinte demisia în cadrul unei discuţii pe care a avut-o cu şeful Guvernului şi cu ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa.

Ministrul a precizat că motivul este lipsa de comunicare în ceea ce priveşte drepturile salariale pe care trebuiau să le primească angajaţii MApN pe 15 septembrie. ”Am recunoscut în faţa premierului că am greşit că nu i-am comunicat în timp util”, a spus Ţuţuianu adăugând că ar fi trebuit să explice şi în faţa presei decizia luată. Întrebat cum a reacţionat premierul la intenţia de demisie, Ţuţuianu a precizat: ”Mi-a spus că analiza o va face domnia sa. Hârtia demisiei este pe masa premierului”.

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a transmis, marţi, că angajaţii nu vor lua veniturile în întregime pe 15 septembrie, aşa cum se întâmpla până acum, urmând ca aceştia să primească banii pentru norma de hrană şi chirii după 25 septembrie.

Soldele fără contribuții individuale și impozit, precum și diurnele militarilor aflați în misiuni internaționale vor fi plătite în 15 septembrie, Între 21 și 25 septembrie,  vor fi plătite sumele reprezentând contribuțiile angajatorului, cât și ale angajatului și impozitul pe venit. 

În 25 septembrie, militarii vor primi banii de chirie și de mâncare, după ce Ministerul Apărării va primi fondurile din rectificarea bugetară, mai precizează MApN.





Întârzierea la plata drepturilor cuvenite angajaților MApN este cu atât mai ciudată cu cât bugetul Apărării este, în anul 2017, de 2 la sută din PIB – adică mai mare decât în anii trecuți.

Față de anunțul oficial al MApN, comentariile militarilor au fost negative sau chiar ironice, unii dintre autorii acestora "invitând" MApN să discute problema salariilor militarilor direct cu băncile la care aceștia au credite.

O mare nemulțumire o produce și întârzierea plății normei de hrană (ordinul M 50), care se acordă militarilor, teoretic, pentru a-și cumpăra mâncare, deci n-ar trebui să fie amânată. Totuși, potrivit MApN, ea va fi plătită "în jurul datei" de 25 septembrie.

Știre în curs de actualizare.

 

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă