Casatoria de proba dintre PNL si PD expira inainte de termenul de garantie prevazut de protocol, iar batalia cea mai acerba se da intre partidul democrat prezidential si partidul liberal antiprezidential. Razboiul fratricid e conse-cinta fireasca a dinamitarii fuziunii si a scoaterii pe tusa a principalului inamic comun, Adrian Nastase. Ingrijoreaza lipsa de perspectiva a rivalilor din Alianta.
PNL este cazul clasic al partidului ce intra pe scena guvernarii pe usa din dreapta, pentru a o parasi pe stanga. Desigur, fenomenul e global, nu e specific romanesc, si a fost descris recent de un ganditor conservator brazilian, Olavo de Carvalho. In Romania a fost ilustrat de PNTCD, care si-a tradat electoratul reformist. Acum PNL-ul isi abandoneaza propriul electorat, aruncand lanseta in apele tulburi in care sunt navoadele PRM si PSD si imbratisand teme sau lozinci ale stangii radicale.
Aceiasi liberali care in 2004 isi exprimau in Piata Universitatii solidaritatea cu razboiul din Irak strang acum semnaturi pentru fuga militarilor romani. Patriciu, promotor in anii '90 al capitalismului pur si autor al tezei hartuirii permanente a PDSR (va amintiti sintagma "nici o sesiune fara o motiune”?), descopera acum intelepciunea "logicii consensului” brevetata de Iliescu, pe care o opune "logicii confruntarii” promovata de Basescu.Propunerea indecenta a aliantei cu PSD, scandalul finantarii PSD de catre Patriciu, comportamentul iresponsabil al cuplului Tariceanu-Atanasiu in chestiunea irakiana ar fi produs un cutremur intr-un partid de centru-dreapta. Dar in PNL nu mai exista resurse pentru a iesi din criza, ci doar dorinta de a ramane la putere, chiar impotriva principiilor clamate pe vremuri. Strategi ai premierului sunt convinsi ca PNL este indispensabil si ca asa trebuie sa ramana.
Studiile, spun ei, le arata ca oricat s-ar umfla PD si oricaat sprijin i-ar oferi Basescu, Partidul Democrat nu ar ajunge sa guverneze singur si va avea nevoie tot de ei, de liberali.
PD clameaza ambitii electorale mai mari. A devenit o optiune onorabila dupa ce Basescu a impus parasirea zonei nebuloase a celor fara de principii spre care se indreapta acum PNL. Dupa alegeri, din inertie, PD a mai facut un pas in directia cea buna, proclamandu-se partid popular. Dar procesul a fost inghetat aici, actuala conducere a PD neputand da si continut aderarii formale la formatiunea europeana de centru-dreapta PPE. De fapt, a facut un pas inapoi, Emil Boc crezand ca a gasit formula magica a succesului. "Situandu-ne pe centrul scenei politice, luam atat din stanga, cat si din dreapta”, declara el in "22″. Revista rezuma bine interviul: "Contam pe Basescu, nu pe doctrina”. Insa doar instinctele si popularitatea presedintelui nu pot asigura coerenta unei guvernari si nici nu pot multumi un electorat de dreapta dezamagit de prestatia liberalilor. PD nu a reusit sa fie mai mult decat "falanga” lui Basescu si pare ca nu-si propune a fi mai mult.
Acum doar Olli Rehn mai tine Alianta in viata. Rehn a stabilit o relatie foarte buna cu Tariceanu inca de la prima sa vizita in Romania. Mai discret decat conservatorul Frattini, care ii sprijina puter-nic pe democrati si pe Basescu, Olli Rehn, liberal european, s-a dovedit la fel de eficient. Invocarea "stabilitatii politice” cerute de Bruxelles a fost colacul de salvare al premierului roman si al Aliantei.
Insa, odata ce aderarea la termen va fi devenit o certitudine, alianta portocalie va fi decuplata de la aparate. Divortul ar avea un sens daca unul dintre parteneri si-ar propune sa ajunga sa guverneze singur, sa reprezinte cu sanse reale optiunea reformei in fata mamutului PSD. Or, cel putin deocamdata, fiecare pare sa viseze (cu intensitate diferita, e adevarat) doar la o majoritate mai confortabila cu PSD.
