10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportDe ce tace domnul Basescu?

De ce tace domnul Basescu?

Pe vremea cand Curtea Constitutionala nu aruncase inca in farfuria politica ceea ce a azvarlit saptamana trecuta, presedintele Traian Basescu vorbea cat e ziua de mare despre necesitatea alegerilor anticipate, iar Tariceanu tacea sau se facea, intr-un fel sau altul, ca nu aude. Acum, ca cei sapte din CC au facut-o, rolurile par sa se fi schimbat: domnul Tariceanu vorbeste zi de zi despre lansarea calendarului alegerilor prin demisie, iar presedintele Basescu tace deocamdata si nu spune nimic nici despre anticipate, nici despre isprava pesedistilor constitutionali. Cum se explica inversarea rolurilor? Nu putem omite din cautarea raspunsului reuniunea celor doua Camere, ce va avea loc miercuri, cu o zi inainte de anuntarea anuntata a demisiei guvernului. Domnul Nastase parea grabit sa transeze, cerand ca aceasta reuniune sa aiba loc luni, in timp ce presedintele Senatului, Vacaroiu, il si vedea premier pe domnul Stolojan. Coalitia D.A. a obtinut mutarea reuniunii pentru miercuri, dat fiind ca nu o intereseaza, si a demisiei pe joi, deoarece mai sunt niste ordonante de urgenta de aprobat, desi la randul ei a spus ca este grabita. Ne aflam deci intr-o scurta perioada de extindere a etapei dinaintea declansarii calendarului. De ce? Se incearca un ultim demers pentru folosirea ghilotinei anticipatelor doar ca mijloc de presiune pentru a obtine acelasi rezultat pe alta cale? E o modalitate de a explica tacerea presedintelui. Domnia sa a gasit timp si cuvinte pentru alte comunicate, dar subiectul anticipatelor l-a ocolit pana acum cu atata grija incat nu mai da nici curs spontaneitatii sale retorice, care si-a gasit oricand un instrument mediatic pentru a se manifesta. Probabil ca se distreaza, observand agitata intrare in campania electorala a fruntasilor pesedisti, evident speriati ca vor trebui sa mearga din nou la urne. Fostul presedinte Iliescu si-a revenit din enervarea produsa de ancheta procurorului Voinea pentru a binecuvanta decizia Curtii Constitutionale si a spune in cor cu Geoana ca urmasului de la Cotroceni i-ar placea sa joace poker politic si ca ar fi vorba doar de tendinta unui comandant de vas, care s-a obisnuit sa traiasca in tensiunea valurilor. Declaratiile lui Ion Iliescu ne arata ca pesedistii de toate nuantele au intrat in tensiune. Violenta atacurilor la adresa domnului Basescu, mai degraba decat a domnului Tariceanu, care a dezlantuit furtuna, este concludenta in acest sens. Ei nu se tem atat de consecintele demisiei lui Tariceanu cat de ceea ce le-ar putea coace Basescu in tacerea Cotroceniului cu atatea dosare la indemana. Mai ales ca presedintele nu s-a lasat pana acum provocat de atacurile fara frontiere ale fruntasilor pesedisti, care il coplesesc cu acuzatiile de cartofor politic, aventurier marin, de dictator si sabotor al integrarii Romaniei in Uniunea Europeana. Tocmai ei, care se alergau pe ruta Bucuresti-Bruxelles pentru ca nu gaseau un ritm acceptabil pentru Comisia Europeana privind procesul de integrare a tarii noastre, au devenit acum arhanghelii combatanti ai accelerarii ritmului. Pai, daca este asa, de ce nu au spus domnilor Ninosu, Stanoiu si celorlalti sa o lase mai moale cu torpilarea reformelor justitiei? Nu le place pokerul, dar le place jocul de-a betele-n roate. Poate spera ceva posturi, cum spune Nastase, intr-o noua versiune guvernamentala? Sa vedem ce va iesi cand va vorbi sfinxul de la Cotroceni.

“R.L.”

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă