7.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSportDe ce a ratat statul privatizarea Poștei

De ce a ratat statul privatizarea Poștei

Compania belgiană bpost nu a depus oferta angajantă pentru preluarea Poştei Române, până marţi, termenul-limită. Statul român nu a îndeplinit condiţiile cerute de bpost în oferta sa neangajantă, privind relaţia cu Comisia Europeană, potrivit lui Koen Van Gerven, CEO al bpost.

Operatorul poștal belgian bpost, al cărui principal acţionar este statul din această ţară, nu a înaintat o ofertă angajantă pentru preluarea celor 51% din acțiunile Companiei Naționale „Poșta Română“ (CNPR) până la data-limită de 15 septembrie și, în acest context, procesul de privatizare a companiei va fi reanalizat, a anunțat, marți, Ministerul pentru Societatea Informațională (MSI). În data de 3 februarie a acestui an, MSI anunța că statul român a acceptat oferta neangajantă depusă de către operatorul poștal belgian bpost pentru achiziționarea pachetului de 51% din acțiunile deținute la CNPR.  Operatorul belgian de servicii poștale bpost a avansat, la finalul lunii septembrie 2014, o ofertă neangajantă pentru achiziționarea pachetului de 51% din acțiunile CNPR.

Ce s-a întâmplat

Cauzele pentru care firma belgiană nu a depus oferta finală nu au fost făcute publice ieri de către MSI. Potrivit însă lui Koen Van Gerven, CEO bpost, oficialii români nu au reuşit să ducă la bun sfârşit condiţiile puse de belgieni în prima lor ofertă, cea neangajantă. „Am stabilit o serie de condiţii în prima noastră ofertă. Poşta Română trebuie să ofere o siguranţă mai mare privind finanţarea serviciilor sale pentru a fi evitate problemele în relaţia cu Europa (Comisia Europeană – n.red.)“, a spus şeful bpost, potrivit publicaţiei tijd.be.

De altfel, în primăvara acestui an şeful Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, trăgea un semnal de alarmă privind problemele ce trebuiau rezolvate. Acestea priveau conversia datoriilor avute de Poştă la stat în acţiuni care să revină acestuia –  parte a procesului de privatizare, dar şi obţinerea unor gar anţii de la Comisia Europeană că măsurile de sprijin al CNPR nu vor fi considerate ajutor de stat şi nu va fi cerută returnarea lor.

„Astăzi (n.r. – luni, 23 martie 2015) vom avea o întâlnire cu reprezentanţii Comisiei Europene şi împreună cu autorităţile române va fi prezentă şi Poşta Belgiană, care este interesantă de cumpărarea Poştei Române. Subiectul este să eliminăm obstacole în calea privatizării Poştei Române, în speţă suspiciuni privind acordarea în trecut sau în prezent a unor ajutoare de stat“, a spus Chiriţoiu. El a spus că Poşta Belgiană vrea să se asigure că nu există riscul să fie sancţionată pentru lucruri făcute în trecut de Poşta Română şi să discute despre o posibilă conversie în acţiuni a datoriilor pe care le are Poşta către bugetul de stat.

Poşta, mai mult în pierdere

Compania de stat a încheiat anul 2014 cu un profit de 5 milioane de euro, după cinci ani de pierderi. Pentru 2015, compania ţinteşte menţinerea în marja de profit, concomitent cu implementarea unui plan amplu de investiţii, în valoare de peste 55 de milioane de lei (12,3 milioane de euro), strategie care va continua şi în 2016. În primele şapte luni ale anului, Compania Naţională Poşta Română a înregistrat un profit net de 18,3 milioane de lei (4,13 milioane de euro), la venituri de 655 milioane lei (147 milioane euro). Poşta Română este deţinută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%.   

 

Cele mai citite

Premiul GDS a fost acordat Comunității Declic

Premiul Grupului pentru Dialog Social(GDS) pe anul 2023 a fost decernat marţi Comunităţii Declic, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la sediul GDS,...

Traficul rutier restricționat în Pasajul Unirii din Capitală. Un motociclist a intrat în peretele pasajului

Traficul rutier este restricţionat marţi seară în Pasajul Unirii din Capitală, pe sensul de mers către bd. Mărăşeşti, după ce un motociclist a intrat...

SUA „vor continua” să parașuteze ajutor umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) "vor continua" să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al...
Ultima oră
Pe aceeași temă