12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024

Culise

Iliescu ar putea ramane fara functia de la Senat

La inceputul sesiunii de primavara din februarie 2006, liderii PSD vor incerca sa-l debarce pe Ion Iliescu din functia de lider al grupului PSD de la Senat, ne-au declarat surse din conducerea partidului. Potrivit acestora, aripa Geoana-Mitrea poarta negocieri de la om la om cu senatorii PSD, cunoscut fiind faptul ca grupul de la Senat este format din sustinatori ai fostului presedinte. “N-o sa fie usor, mai ales ca ei au primit foarte prost si decizia de luni a BPN cu avertismentul dat de sanctionare in caz ca nu se potoleste cu scandalul”, ne-au relatat aceleasi surse. Se pare ca Iliescu a aflat de aceste tentative de racolare a oamenilor sai de catre conducerea partidului si in mod sigur pregateste un plan de atac. De altfel, liderii PSD se aratau ieri pe holurile Parlamentului oarecum ingrijorati de faptul ca Iliescu dupa ziua furtunoasa de luni nu a mai venit la Senat si nu stiu unde este si ce face, adica ce “cloceste”.

Morar vrea girofar

Seful Directiei Nationale Anticoruptie, Daniel Morar, a trimis ieri o scrisoare Biroului Permanent al Camerei Deputatilor prin care solicita modificarea legii privind circulatia pe drumurile publice astfel incat ofiterii si procurorii DNA sa aiba dreptul sa-si puna girofar cu lumina albastra pe masinile de serviciu. “Pentru combaterea infractiunilor de coruptie, in special a celor flagrante, se impun cu necesitate deplasarea urgenta a procurorilor si a ofiterilor de politie judiciara ai DNA la locul savarsirii acestora, precum si eventualele urmariri rapide ale infractorilor care ar fugi de la locul faptei”, se arata in scrisoarea trimisa Parlamentului de Daniel Morar. Biroul Permanent al Camerei a trimis scrisoarea lui Morar la Comisia Juridica, dar a precizat ca deputatii din aceasta comisie au finalizat deja dezbaterile proiectului legislativ cu pricina, procurorii DNA neavand mari sanse sa obtina dreptul de a-i fugari pe corupti cu girofar.

Nastase tremura de frig in Palat

Adrian Nastase are probleme la Camera Deputatilor nu numai cu adversarii de la putere, care vor sa-l dea jos din functia de presedinte, si cu anumiti colegi de-ai sai, care vor acelasi lucru, ci si cu secretarul general, Mihai Unghianu, din cauza caruia seful sau actual dardaie de frig in biroul sau de la nivelul P1. Nu numai Nastase este in aceasta situatie, ci si toata cohorta sa de consilieri, care au birourile in apropierea biroului acestuia. Temperatura din cancelaria lui Adrian Nastase se apropie de nivelul de inghet deoarece Mihai Unghianu s-a apucat sa schimbe tevile caloriferelor din birourile liderului PSD exact cand a venit frigul. Probabil ca Unghianu pregateste deja actualul birou al lui Nastase pentru viitorul presedinte al Camerei, Bogdan Olteanu, care la functie noua trebuie sa aiba si calorifere noi.

Basescu, Doctor Honoris Causa

Presedintele Traian Basescu a primit ieri, in a doua zi a vizitei sale in Coreea, distinctia de Doctor Honoris Cauza in Stiinte Politice din partea Universitatii Hankuk din Seul. “Distinctia reprezinta nu un dar, ci o obligatie de a contribui la aprofundarea relatiei dintre cele doua tari”, a comentat seful statului gestul Universitatii. El si-a continut discutiile cu oameni de afaceri, de aceasta data cu reprezentantii Asset Management Corporation, LG International si General Motors Daewoo.

Cele mai citite

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă