19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024

Culise

Avocatul lui Felix a cerut recuzarea lui Dinescu

Colegiul CNSAS se va autosesiza in cazul lui Mircea Dinescu, a carui recuzare a fost solicitata, din nou, ieri, de deputatul Sergiu Andon, avocat al liderului PC Dan Voiculescu. Anuntul a fost facut de Cazimir Ionescu, purtatorul de cuvant al Colegiului, care a explicat ca acesta este unica instanta care poate sa judece plangerile referitoare la membrii sai. Andon a depus, ieri, oficial cererea de recuzare a lui Mircea Dinescu, in care a solicitat ca acesta sa nu participe la sedinta in care se va discuta contestatia depusa de Voiculescu impotriva deciziei Colegiului potrivit careia a facut politie politica. Avocatul lui Felix a recunoscut insa ca demersul sau nu are acoperire in legea de functionare a CNSAS, in sensul ca acest act normativ nu prevede posibilitatea recuzarii. Reactia lui Dinescu nu a intarziat sa apara, spunand ca nu il intereseaza “toate speculatiile avocatesti” ale lui Andon. “M-am cam plictisit sa tot dau drept la replica unui fost redactor la "Scanteia" a batrana a lui Ceausescu, fost procuror militar, care se ocupa de etica si de echitatea socialista si domnului Voiculescu, care are o biografie incetosata si patata ca o girafa”, a declarat Dinescu.

Geoana zice ca vrea anticipate

PSD se confrunta cu o mare criza interna si se afla in cea mai dramatica scadere de popularitate de la infiintarea sa, insa Mircea Geoana braveaza si anunta ca… partidul sau se pregateste de alegeri anticipate, pe care le doreste chiar. Declaratia a fost facuta ieri la Timisoara. Pana in 15 august, partidul isi va definitiva oferta guvernamentala, desi majoritatea liderilor este plecata in vacanta, iar PSD este pregatit sa raspunda nevoilor Romaniei de azi pentru care alegerile anticipate constituie solutia, sustine Geoana. “Prefer sa putem sa mergem din nou la popor, sa vedem care este preferinta electoratului”, declara Geoana. El a mai spus la Timisoara ca PSD-ul nu va da mana cu nici o alta formatiune din actuala majoritate inainte de alegeri. dar totusi i-a nominalizat pe Petre Roman si Cozmin Gusa. P.S.

Noua amanare pentru Razvan Theodorescu

Colegiul CNSAS a amanat luarea unei decizii in cazul senatorului PSD Razvan Theodorescu, din cauza lipsei cvorumului necesar. Purtatorul de cuvant al Colegiului Dosarelor, Cazimir Ionescu, a declarat ca “s-au primit toate documentele si nu sunt elemente noi” despre trecutul social-democratului. De la sedinta de ieri au lipsit Mircea Dinescu si Claudiu Secasiu, din cauza unor probleme de sanatate ale unor membri ai familiilor lor, astfel ca o hotarare in cazul Theodorescu va fi luata intr-o intalnire viitoare, cand va fi intrunit cvorumul necesar.

Primarul Chiliman nu a colaborat cu Securitatea

Din documentele aflate la CNSAS si care-l privesc pe primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, reiese ca acesta nu a colaborat cu Securitatea si ca a avut “de suferit” din cauza acestui refuz, a declarat, ieri, Cazimir Ionescu. Membrii Colegiului Dosarelor s-au intalnit cu edilul bucurestean, ca urmare a cererii acestuia de a-i fi verificate dosarele avute la MApN, SRI si SIE si de a se lamuri “definitiv” faptul ca nu a avut decat dosar de urmarire.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă