8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportTăriceanu a uitat de cei doi membri ai societății civile care trebuie...

Tăriceanu a uitat de cei doi membri ai societății civile care trebuie să fie validați în CSM. Ignorarea alegerii lor poate însemna nerespectarea statului de drept

Senatorii nu i-au ales pe cei doi membri-reprezentanți ai societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii, deși noul mandat începe la data de 6 ianuarie 2017.

Călin Popescu Tăriceanu, fostul și noul președinte al Senatului, pare că a uitat că doar această cameră legislativă îi poate alege și valida pe cei doi membri reprezentanți ai societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), deşi candidaturile sunt depuse de circa trei luni şi în ciuda faptului că noul consiliu își începe activitatea, potrivit legii, peste două zile. 

CSM poate avea cvorum și fără cei doi reprezentanți ai societății civile, dar ignorarea alegerii acestora poate însemna nerespectarea regulilor statului de drept, în condiţiile în care aceştia veghează la respectarea independenței Justiției inclusiv de către magistrații membri CSM.

Cine poate candida 

Pentru Consiliul Superior al Magistraturii sunt propuse persoane  cu studii juridice, cu o vechime în domeniu de cel puțin 7 ani şi care nu au calitatea de membru al unui partid politic, nu au îndeplinit în ultimii cinci ani funcții de demnitate publică și se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală. 

De asemenea, membrii din partea societăţii civile ai CSM trebuie să nu fi făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990, să nu fi colaborat cu acestea şi să nu aibă un interes personal care influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor.
Candidații pentru CSM sunt propuși și susținuți de asociații neguvernamenta-le.  Apoi, cei propuși sunt audiați de Comisia juridică a Senatului și votați în plenul Senatului. 

Procedura nu este complicate și nici nu e nevoie de foarte multe timp pentru această procedură. Cu toate acestea, Călin Popescu Tăriceanu și senatorii nu au fost interesați de respectarea legii.

Cine candidează

Pentru cele două locuri din CSM se luptă șapte can-didați, respectiv Victor Alistar, apropiat al lui Victor Ponta, director executiv al Transparency România (s-a autopropus!), avocatul Antonie Popescu (propus de Fundația Centrul de Resurse Juridice și susținut de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România), Răzvan Codru Vrabie (propus de Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Comitetul Hel-sinki APADOR – CH), Mădălina To-mescu (propusă de Centrul European pentru Promovarea Nediscriminării și Egalității de Șanse), Marian Dragoș Rădulescu (Forumul Regional pentru Drepturile Omului), Ion Radu Motica (propus de Uniunea Națională a Notarilor Publici), Romeu Chelariu (propus de Fundația „Camera de Arbitraj și Mediere“ din Iași). 

Preferatul PSD, implicat în scandaluri publice

Dintre candidați, în scandaluri publice a apărut  doar Victor Alistar, în 2012, când a fost susținut de Victor Ponta, pe atunci premier, pentru mai multe funcții publice.  Directorul executiv al Transparency România a fost obligat să le părăsească, deoarece avea interdicție de a ocupa astfel de poziţii din cauza unui verdict de incompatibilitate.

Printre funcțiile pe care a fost obligat să le părăsească a fost inclusiv și cea de membru CSM. Nu înainte de a participa la ședințe și de a vota ca membru al acestui consiliu. 

Acum, Victor Alistar a scăpat de perioada de interdicție, dar potrivit Legii 317/2004 nu are dreptul să mai candideze. Potrivit actului normativ care reglementează funcționarea CSM, o persoană poate avea doar un singur mandat de membru al consiliului, indiferent de durata acestuia.
Până în prezent, candidații din partea societății civile nu au fost convocați la Comisia juridică a Senatului pentru audieri. Așa că până la data de 6 ianuarie, când începe noul mandat al CSM, societatea civilă nu va fi reprezentată în instituția care garantează independența Justiției.   

Cine sunt magistrații validați pentru CSM

Nouă judecători și cinci procurori aleși în adunările generale ale magistraților au fost validați de Senat.

Din noul CSM fac parte  Simona Camelia Marcu – judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Mariana Ghenea –  judecător la ICCJ, Lia Savonea – judecător la Curtea de Apel Bucureşti, Nicoleta Margareta Ţînţ – judecător la Curtea de Apel Braşov, Andrea Annamaria Chiş – judecător la Curtea de Apel Cluj, Gabriela Baltag – judecător la Tribunalul Neamţ, Evelina Mirela Oprina – judecător la Tribunalul Ilfov, Mihai Andrei Bălan – judecător la Judecătoria Timişoara, Mihai Bogdan Mateescu – judecător la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, Codruţ Olaru – procuror la Parchetul de pe lângă ICCJ, Cristian Mihai Ban – procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Florin Deac – procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, Nicolae Andrei Solomon – procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Tatiana Toader – procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Lista magistraţilor aleşi ca membri CSM a fost validată de toți cei 113 senatori prezenți la ședință

Cele mai citite

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă