16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportCSAT discuta astazi despre noii sefi ai serviciilor secrete

CSAT discuta astazi despre noii sefi ai serviciilor secrete

Situatia creata prin plecarea lui Timofte si Fulga de la conducerea SRI, respectiv SIE a deschis partidelor apetitul pentru negocieri. Potrivit deputatului PNL Eugen Nicolaescu, care ocupa si functia de ministru al Sanatatii, liberalii au chiar cate trei propuneri pentru cele doua functii. Refuzand sa faca cunoscute nominalizarile, Nicolaescu a declarat ca PNL are aceste trei propuneri de mai mult timp, inca de cand se astepta ca presedintele Basescu sa-i schimbe pe sefii SRI si SIE mosteniti de la regimul anterior. “Propunem apolitici sau oameni a caror incarcatura politica nu conteaza”, a comentat Nicolaescu. Convins ca prin demisia sefilor serviciilor secrete “avem o criza importanta in ceea ce priveste securitatea nationala”, Eugen Nicolaescu a declarat ca PNL si-ar dori ca ocuparea celor doua posturi sa se faca in paralel cu modificarea legislatiei privind securitatea si apararea nationala.
Daca liberalii au nu una, ci cate trei propuneri pentru functiile de directori ai SRI si SIE, democratii s-au aratat mai rezervati. Mergand pe linia lui Basescu, liderul PD, Emil Boc, a atras atentia colegilor din PNL ca directorii serviciilor secrete pot fi numiti numai de seful statului. “Nu exista nici un fel de prevedere in protocolul Aliantei PNL-PD cu privire la nominalizarea sefilor serviciilor secrete, pentru ca aici avem prerogative constitutionale clare: presedintele propune si Parlamentul voteaza”, a precizat Boc. Desi, neoficial, si la nivelul PD s-au avansat diverse propuneri pentru cele doua functii de la SRI si SIE, printre cei nominalizati fiind Claudiu Saftoiu, Mihai Stanisoara sau Sorin Frunzaverde, liderii democrati s-au grabit sa nege aceste informatii. In acest sens, vicepresedintele Cezar Preda a declarat ca “PD nu a avut, nu are si nu va avea interes” pentru ocuparea posturilor de director al SRI si SIE. Totodata, el a taxat si propunerile liberalilor. “L-am vazut pe ministrul Sanatatii, pe care oamenii il asteptau cu o declaratie privind deblocarea crizei din sistemul sanatatii si nu sa discute despre serviciile secrete si propunerile de un an ale liberalilor. Imi pare mai mult o lupta dupa ciolan decat a interes national pentru populatie si pentru programul de guvernare. Eu ma dezic de astfel de comportamente si ii rog pe toti oamenii politici, si din PD, si din PNL, sa nu mai faca asemenea afirmatii privind preocuparea noastra dupa posturi”, a afirmat vicepresedintele PD. Mai mult, democratul Cezar Preda considera ca interesul liberalilor pentru ocuparea functiilor de conducere la SRI si SIE nu reprezinta decat un atac la presedintele Basescu: “Nu poate un partid politic sa-si faca un program si un proiect pe seama serviciilor secrete. As vrea sa cred ca nu este un interes pe zone de putere, ci mai degraba o noua incercare de a-l ataca pe presedintele Basescu”.
Profitand de situatia creata ca urmare a demisiilor directorilor SRI si SIE, a procurorului general si a directorului DGIPI, liderul PSD, Mircea Geoana, si-a asumat rolul de presedinte al celui mai important partid din opozitie si a solicitat consultari la Cotroceni, a dat sfaturi si a cerut demisii. Dupa ce l-a criticat pe Basescu pentru ceea ce el a numit criza serviciilor secrete, Geoana a propus o consultare intre partidele parlamentare pentru gasirea unei formule care sa permita inlocuirea rapida a sefilor serviciilor de informatii. Considerand ca este necesar ca dosarul Omar Hayssam sa fie declasificat de CSAT, Geoana a solicitat demisiile ministrilor de Justitie si de Interne, Monica Macovei si Vasile Blaga, considerati raspunzatori de PSD pentru evolutia cazului Hayssam.
Inca parteneri de guvernare, conservatorii lui Dan Voiculescu au tot solicitat si ei o demisie: aceea a presedintelui Basescu. Adoptand o atitudine mai rezervata, liderii UDMR s-au limitat sa declare ca asteapta discutiile din coalitie si eventualele propuneri ale presedintelui Basescu. Nici PRM nu a avansat sugestii, liderul acestui partid, C.V. Tudor, solicitand insa organizarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului. Mai remarcam ca atat liderii PNL, cat si cei ai PD, PC si PSD au propus ca noii sefi sa fie “profesionisti” din interiorul acestor structuri.

Cele mai citite

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

Rusia susține că va avea “ținte legitime” în Polonia, dacă această țară va găzdui arme nucleare americane

"Instalațiile relevante" din Polonia vor deveni "ținte legitime" pentru Rusia, dacă această țară va primi pe teritoriul ei arme nucleare ale Statelor Unite. Acest avertisment...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă