19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportCNMR, după întâlnirea cu președintele Curții de Conturi: Considerăm această instituție ca...

CNMR, după întâlnirea cu președintele Curții de Conturi: Considerăm această instituție ca fiind fundamentală statului de drept, iar transparența comunicării trebuie să devină un semn de sănătate al unei democrații

Reprezentanții Coaliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR) au discutat, luni, cu președintele Curții de Conturi,  Nicolae Văcăroiu, prin care s-a încercat îmbunătățirea activității CCR, dar și reducerea abuzului de drept comis uneori prin inspectorii curții, inclusiv pe zona proiectelor finanțate din fonduri europene.

Atât Președintele CNMR, dar și ceilalți vicepreședinți prezenți au prezentat o serie de probleme care îngreunează activitatea instituțiilor publice, dar și a agenților economici.

"Considerăm inacceptabil ca proiectele din fonduri europene sau naționale să fie declarate neeligibile post factum în condițiile validării activităților și cheltuielilor de către Autoritățile de Management și celelalte instutuții de control. În aceste cazuri am propus Președintelui CCR ca eventuale nereguli post factum să fie reglate între instituțiile statului care au participat la validarea cheltuielilor și a activităților; abuzul de drept al unor inspectori ai CCR în lipsa unui cadru legal explicit și blocarea astfel a activității agenților economici și administrației publice prin rea credință, instituirea la nivelul CCR a unei structuri de îndrumare și prevenire care să asigure ante factum asistența beneficiarilor în cazurile unde legislația este interpretabilă și asumarea de către CCR a acestor măsuri de îndrumare, excluderea din zona neregulilor a situațiilor de neplată a TVA de către agenții economici pentru lucrări contractate de la statul român și neplătite".

Astfel, reprezentan'ii CNMR au agreat înființarea în cadrul instanțelor a unor secții specializate în soluționarea litigiilor ce intră în zona de competență a CCR.

"Considerăm Curtea de Conturi a României ca fiind este una dintre instituțiile fundamentale ale statului de drept ce se bucură de independență financiară, funcțională, organizatorică, iar transparența comunicării trebuie să devină un semn de sănătate al unei democrații".

Prin acest demers CNMR, urmărește respectarea reglementărilor legale cu caracter economic, financiar, fiscal și contabil, în vederea identificării eventualelor erori sau neregularități în întocmirea situațiilor financiare, gestionarea și utilizarea corectă și performantă a fondurilor publice, dar și a proiectelor finanțate din fonduri europene, precum și aplicarea măsurilor de înlăturare a acestora, perfecționarea cadrului legislativ armonizat implementat ținând cont de măsura evoluției practicii internaționale, în condițiile asigurării unui grad cât mai ridicat de coerență a legislației naționale în vigoare, concomitent cu asigurarea compatibilității cu standardele internaționale și cu Liniile Directoare Europene de implementare a acestora.

De asemenea, în acest context, reprezentanții CNMR consideră că atât consolidarea capacității instituționale a Curții de Conturi a României ca instituție independentă, profesională și credibilă de control și audit extern al fondurilor publice, cât și crearea premiselor necesare asigurării unei funcționări convergente a instituțiilor din sistemul public în raport de competențele acestora va putea asigura pe viitor protejarea intereselor financiare ale statului român și ale comunității Europene.

Cele mai citite

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă