8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportCapra si varza in versiunea CSM

Capra si varza in versiunea CSM

Consiliul Superior al Magistraturii s-a reunit miercuri pentru a-si da avizul asupra revocarii conducerii PNA si a altor procurori de la PNA si de la Parchetul General, ca urmare a neindeplinirii misiunii lor de a declansa lupta impotriva marii coruptii. Inainte de a o asculta pe doamna Monica Macovei, CSM s-a grabit sa aprobe cererea de pensionare inainte de termen si de demisie a sefului PNA si, respectiv, a adjunctului sau. Pentru ceilalti a avizat revocarea. Exista indicii care si-au gasit calea in unele relatari de presa ca prin acceptarea rapida a pensionarii si demisiilor se urmarise “golirea de continut” a politicii de revocare si totodata tergiversarea avizului in cazul celorlalti sub motivul ca ar trebui ascultata si parerea partii incriminate. S-au organizat chiar in paralel si unele “audieri”, dar in cele din urma nu s-a putut tergiversa. Ar fi fost prea flagranta complicitatea intr-o cauza pierduta. Mai ales ca nu se mai stie incotro bate vantul in PSD, mentorul ocult al actualului CSM. Doar, tot miercuri, pesedistul Alin Teodorescu si-a revocat opinia, declarand ca PNA nu a facut nimic pana acum in lupta impotriva marii coruptii. Stie el ce stie din frecventarea oficiala a Comisiei Europene!
CSM a incercat astfel sa impace capra cu varza, avizand pentru unii magistrati pensionarea inainte de termen, iar pentru altii revocarea. Cum se explica aceasta strutocamila juridica? Prea greu atarna in balanta avertismentul Comisiei Europene si mai ales clauza de salvgardare! Magistratii CSM nu vor sa se expuna acuzatiei ca ar putea fi principalii vinovati ai amanarii integrarii Romaniei in UE.
CSM nu se bucura deocamdata de privilegiile Curtii Constitutionale care a jucat naveta intre Parlament si Presedintie. Inca dinainte de decizia CSM, Monica Macovei si-a exprimat certitudinea ca cererea Ministerului Justitiei va fi avizata favorabil, decizia finala apartinand presedintelui. Domnia sa a subliniat ca toti cei propusi spre revocare sunt raspunzatori pentru blocarea actiunilor Justitiei impotriva marii coruptii, actiune condamnata si in rapoartele Comisiei Europene.
Cat de ridicol apare in acest context protestul procurorului-sef al Directiei Militare din Parchetul General, domnul Panaitescu, care a afirmat ca nu i s-au adus la cunostinta cazurile concrete unde ar fi gresit! Pai a gresit si prin omisiune! Toti fug de revocare, deoarece spera ca absenta acestui calificativ le-ar putea facilita reintoarcerea. Dar nu le este dat tuturor magistratilor vinovati de sabotarea luptei impotriva marii coruptii sa beneficieze de umbrela protectoare a pensionarii sau a demisiei. Si cand te gandesti ca o batalie principala a Curtii Constitutionale a fost sa statueze, si in final a statuat, prelungirea varstei de pensionare pentru ocrotirea oamenilor PSD… Mai stii ce pot inventa magistratii coruptiei pentru a se infiltra din nou in serviciul de prim-ajutor judiciar al mentorilor lor?!

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă