12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportBlaga critică declaraţiile făcute de Baconschi pentru România liberă

Blaga critică declaraţiile făcute de Baconschi pentru România liberă

Secretarul general al PDL Vasile Blaga, a criticat, luni, la televiziunea naţională, declaraţiile făcute de ministrul de Externe într-un interviu acordat România Liberă. Blaga este nemulţumit că Teodor Baconschi s-a “autopropus” pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL.

“Eu îl respect pe domnul Baconschi. Nu cred că şi-a făcut bine autopropunându-se. Candidezi în partid, vii la BPN. Dacă nu te implici cu totul în activitatea de partid e mai greu să candidezi. Dacă eşti permanent conflictul, chiar dacă ai dreptatea de pe lume….. Domnul Baconschi… aţi văzut tot partidul a fost la lansarea fundaţiei sale” a declarat Vasile Blaga, la TVR.

Întrebat dacă ar susţine-o pe Elena Udrea pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL, Baconschi a declarat că doamna Udrea “nu aspiră la această funcţie”, dar că îşi doreşte ca el să fie unul dintre prim-vicepreşedinţii partidului.

“Dacă mă întrebaţi pe mine, eu îmi doresc să fiu unul dintre prim-vicepreşedinţii partidului. Mi se pare că ar fi o schimbare de faţadă şi incompletă dacă platforma creştin-democrată pe care o reprezint ar rămâne la coadă. E nevoie de un semnal puternic pentru a arăta că PDL se schimbă. Am transmite un excelent semnal şi partenerilor noştri europeni din PPE”, a spus ministrul de Externe pentru România liberă.

Baconschi şi-a făcut planuri pentru viitorul partidului, în cazul în care va fi ales în funcţia de prim-vicepreşedinte . “Vreau să mă ocup de doctrină, de diaspora, de o relaţie funcţională cu Partidul Popular European, fiindcă şi PDL are nevoie de politică externă -altfel nu ai suficient suport de la aliaţi, indiferent dacă eşti la putere sau în opoziţie”, a spus acesta.

 

 

Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă