12.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSportBasescu dezvaluie fata grupurilor de interese

Basescu dezvaluie fata grupurilor de interese

Poate niciodata Traian Basescu n-a aratat mai clar “grupurile de interese”, fara sa pronunte nume. Din declaratiile sale razbat aluzii evidente la ministrul Sanatatii, Mircea Cinteza, la liderul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, si la oamenii sai din Guvern, ministrul Economiei, Codrut Seres, ii intrezarim pe oamenii de afaceri Liviu Luca si Dinu Patriciu, iar numele ziaristului insistent pomenit in interventia sa trimite la Sorin Rosca Stanescu. Cand Basescu afirma ca sistemul de sanatate a ramas nereformat, ca sistemul “papa resursa asta (n.r. – patru miliarde de lei) si ea se indreapta nelegitim spre zone unde n-ar trebui sa ajunga”, cel care ar trebui sa tresara este, cu siguranta, Mircea Cinteza. Ministrul liberal a avut el insusi interese de afaceri in sistemul medical. Cand seful statului critica liberalizarea mai devreme cu un an a pietei energetice si vorbeste despre un sistem, “ca sa nu-l etichetez drept mafiot, inechitabil de alocare a energiei”, cel care ar trebui sa dea explicatii este omul lui Dan Voiculescu in guvern, ministrul Codrut Seres (alaturi de George Copos). Si tot el este luat in vizor cand Basescu cere “sa se privatizeze cele 8% din Petrom corect, nu pe sub mana!”. E vorba de un proiect de ordonanta propus de Codrut Seres care prevedea ca 8 la suta din actiunile Petrom sa fie vandute direct asociatiei controlate de Liviu Luca. Despre acest proiect Basescu dezvaluie acum ca “de trei ori a intrat acea ordonanta pe ordinea de zi si de trei ori aceiasi ministri au trebuit sa o blocheze”. Basescu face referire, de mai multe ori in interventia sa, la un ziarist. “Chiar unul dintre cei care au sarit foarte agresiv este un ziarist care avea acces la mine de multa vreme, dar care si-a permis in ziua in care Parchetul ancheta un oarecare personaj sa sune si sa ameninte.” Basescu pluseaza, declarand chiar ca decizia premierului de a reveni asupra demisiei a fost luata tot la sugestia misteriosului ziarist. “Stiu despre intalnirea premergatoare anularii cu un important om de afaceri, cu un foarte important ziarist, care are si el afaceri legate de omul de afaceri, si cu un foarte important reprezentant al unui trust de tigari care a avut loc la doua zile dupa intalnirea dintre ziarist si omul de afaceri.” L-am intrebat pe Sorin Rosca Stanescu, directorul cotidianului Ziua (ziar al carui actionar principal este asociatia condusa de Liviu Luca), daca se simte vizat de afirmatiile sefului statului: “Ma simt vizat. Pentru ca m-am pronuntat public in legatura cu alegerile anticipate. Cred ca in situatia mea sunt mai multi analisti politici”. Rosca Stanescu ne-a mai declarat ca a avut o singura intalnire cu premierul Tariceanu, de circa o ora. Stanescu a confirmat ca intalnirea a avut loc cu cateva zile inainte ca premierul sa revina asupra demisiei, dar a negat ar fi discutat acest subiect cu Tariceanu. “La masa nu s-a discutat nimic politic”, a adaugat Rosca Stanescu, precizand ca daca Traian Basescu ii va pronunta public numele, legandu-l de “grupurile de interese”, il va da in judecata si pe seful statului, dar si serviciile secrete. “Nu am nici un fel de relatii de afaceri nici cu grupul Patriciu, nici cu grupul Luca. Sunt salariat al ziarului Ziua”, a mai spus Sorin Rosca Stanescu. Greu de spus cu precizie cine ar putea fi acel “foarte important reprezentant al unui trust de tigari”, insa nu e exclus ca referirea sa fie la Peter Imre, de la Philip Morris Romania, despre care unele surse din guvern sustin ca ar fi un apropiat al actualului premier.

Cele mai citite

Julius Meinl Living a cumpărat hotelul Ambasador din București

Julius Meinl Living anunță finalizarea achiziției Hotelului Ambasador din București, cu o suprafață de 12.600 mp. Hotelul se va redeschide în 2027 după renovare...

Eurostat: România, printre ţările UE cu cel mai mare deficit şi cea mai semnificativă creştere a datoriei în 2023

Deficitul guvernamental în Uniunea Europeană a crescut uşor anul trecut, de la 3,4% din PIB în 2022, până la 3,5% din PIB în 2023,...

Patru din zece români consumă alimente pe bază de plante (studiu)

Aproape o treime dintre români (31%) consumă carne zilnic, în timp ce patru din zece persoane (39%) se orientează spre alternative pe bază de...
Ultima oră
Pe aceeași temă