11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportBasescu despre obiectivele strategice ale Romaniei: securitate si prosperitate

Basescu despre obiectivele strategice ale Romaniei: securitate si prosperitate

Integrarea in NATO si Uniunea Europeana sunt coordonatele politicii externe romanesti post-decembriste, a afirmat, ieri, presedintele Traian Basescu la seminarul organizat de Asociatia George C. Marshall cu tema “Romania europeana, Romania Euro-Atlantica, Romania in sfera relatiilor internationale”. “Trebuie sa recunoastem ca Romania nu a avut nici un guvern de dupa 1990 care sa aiba alta abordare decat directionarea integrarii Romaniei in cele doua structuri”, a spus seful statului.
El a aratat ca, daca pentru intrarea in NATO a fost o nevoie de securitate, dezvoltarile catre UE reprezinta nevoia intrarii intr-un spatiu de prosperitate. “Noi avem convingerea, sau suntem dintre statele care au convingerea, prin politicienii pe care Romania ii are, ca, in egala masura, SUA au nevoie de Europa unita, iar Europa unita are nevoie de SUA”, a spus Basescu.
Presedintele a calificat politica externa romaneasca ca fiind “suficient de puternic manifestata” in privinta zonei Marii Negre. El a precizat ca, odata cu integrarea in NATO si UE, Romania devine stat de frontiera cu spatiul ex-sovietic. “Privind in sud-estul Romaniei, vedem ca Romania are o alta misiune dificila, aceea de a fi stat de frontiera cu o zona, de asemenea, framantata de elemente de insecuritate: Balcanii de Vest”, a spus seful statului. “Marea Neagra reprezinta o zona nu numai de bucurie estivala -pentru ca suntem in sezon -, ci reprezinta o zona cu un sir lung de dificultati”, a spus presedintele, amintind de conflictele inghetate din Transnistria, Nagorno-Karabah, Abhazia, Osetia de Sud, traficul ilegal de persoane, armament. Basescu considera ca spatiul Marii Negre este o zona care trebuie securizata in vederea asigurarii de energie Europei. “Este zona din care in momentul de fata Europa isi asigura circa 50 la suta din necesarul de energie, cu perspectiva de a ajunge la 70 la suta”, a spus Traian Basescu.
Seful statului a aratat ca este “mult mai dificil sa anticipam ca solutia pentru Kosovo nu va avea, in cazul in care va fi una nepotrivita, nu va avea efecte de recrudescenta a nationalismului in zona”. Basescu a subliniat ca Romania sustine un punct de vedere, pe care incearca “sa-l plieze pe decizii poate deja pregatite” ale aliantelor sau ale grupului de contact format din SUA, Franta, Marea Britanie, si Federatia Rusa.
Presedintele Basescu a aratat ca Romania doreste constructia unui parteneriat bazat pe un “pragmatism deosebit” cu Federatia Rusa. “Trebuie sa recunosc ca avem abordari diferite in ceea ce inseamna pragmatism, dar, probabil, in timp vom reusi sa transferam unii altora elementele care ne pot aduce la o cooperare eficienta in zona Marii Negre, cel putin, daca nu mai mult”, a spus seful statului.

Poporul roman se poate reunifica in interiorul UE

Seful statului a reiterat faptul ca Republica Moldova este o prioritate a politicii externe, dorindu-se integrarea acestui stat independent si suveran in valul de extindere UE care cuprinde Balcanii de Vest: “Din pacate, nici Ucraina, nici Federatia Rusa, nici Moldova nu au dorit participarea Romaniei la negocieri. Sigur, se poate corela acest lucru cu ceea ce vedem ca se intampla cu schimbarea denumirii liceului romano-francez in moldoveano-francez, a liceului romano-englez in moldoveano-englez. Dar ceea ce eu imi impun este sa nu generez acea inghetare a relatiilor care exact pe aceleasi teme s-a produs in perioada anilor 2000”. “Plecand de la aceasta premisa, incerc sa nu gasesc motive de reactie care sa inghete din nou relatiile romano-moldovene”, a spus Basescu. El a afirmat ca poporul roman se poate reunifica, cel putin in momentul de fata, in interiorul Uniunii Europene.

Liderul regional Emil Constantinescu, luat peste picior

“Nu ne propunem sa fim o tara care sa-si asume un rol de lider regional. Este una dintre penibilitatile trecutului nostru de politica externa din perioada de dupa revolutie”, l-a ironizat Basescu pe fostul locatar de la Palatul Cotroceni, Emil Constantinescu. Seful statului a afirmat ca Romania are obligatia sa-si asume calitatea de membru NATO si al UE in interesul national al Romaniei. “Nimic din actiunile de politica externa nu inseamna atitudine de leadership regional. Totul inseamna interes, in primul rand interes national si interes al aliantelor si constructiilor din care facem parte”, a precizat seful statului.

…Noi ne vedem de treaba

Relatiile Romaniei cu Ucraina nu pot merge decat inspre bine, a spus Basescu. “Au fost discutii, nici una dintre problemele Bastroe, Insula Serpilor si platoul continental nu s-a rezolvat. S-a propus o exploatare in comun a platoului, noua nu ni se pare o solutie, in conditiile in care Romania a investit atat de mult. Dar ne vedem de treaba, Haga cu dosarul, noi sprijim Ucraina sa nu faca pasul inapoi de la obiectivul democratizarii, integrarii in NATO si, mai tarziu, in UE”, a spus Basescu.

Cele mai citite
00:04:58

În fața înaintării Rusiei, soldații ucraineni sapă pe frontul de est

Aproape de orașul estic Avdiivka, capturat recent de Rusia după o luptă aprigă de luni de zile, un regiment de sapatori ucraineni se apucă...

Iohannis spune că nu s-a gândit la reintroducerea serviciului militar obligatoriu și nici n-o va cere

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu și-a pus problema de reintroducere a serviciului militar obligatoriu în România și a precizat că nici nu...

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...
Ultima oră
Pe aceeași temă