12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportAntonescu, nemultumit ca premierul schimba programul Camerei

Antonescu, nemultumit ca premierul schimba programul Camerei

Amanarea cu o jumatate de ora a inceperii lucrarilor Camerei, ieri dupa-amiaza, din cauza consultarilor initiate de premierul Calin Popescu Tariceanu, a fost de natura sa provoace declaratii dure din partea liderului grupului PNL din acest for legislativ, Crin Antonescu.
“De cand liderii partidelor politice si premierul modifica programul Camerei Deputatilor?” – a intrebat, retoric, Crin Antonescu. El a adaugat, inflexibil: “Nu accept ca programul acestei institutii sa fie comandat nici de la Palatul Victoria, nici de la Cotroceni, nici de la Golden Blitz, nici de la Cornu, nici de nicaieri!”.
In replica, secretarul general al PSD si vicepresedintele Camerei Deputatilor, Miron Mitrea, care a participat la consultarile initiate de premierul Tariceanu, a explicat ca a pus aceasta problema in cadrul intalnirii cu primul ministru.
Potrivit lui Mitrea, Tariceanu le-a spus celor prezenti la discutii ca, in calitate de presedinte al PNL, le garanteaza faptul ca a vorbit cu deputatii si liberalii si ca acestia si-au manifestat acordul ca programul Camerei sa inceapa la 15.30, cu o jumatate de ora intarziere fata de programul initial.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă