Din primele zile ale anului si pana la sfarsitul lui 2005 o tema a dominat viata politica romaneasca: organizarea alegerilor anticipate. S-a vorbit foarte mult despre acest subiect. Este sau nu oportun? Afecteaza sau nu aderarea Romaniei la UE la 1 ianuarie 2007? Schimba radical ori nu configuratia scenei politice. Principalul artizan al ideii a fost presedintele Traian Basescu, iar principalul oponent premierul Calin Popescu Tariceanu. Cand a vrut unul, nu a vrut celalalt, pana cand s-a constatat depasirea momentului oportun.
Majoritatea fragila si jocul duplicitar al “solutiei imorale”
Ideea necesitatii organizarii alegerilor anticipate a fost lansata chiar de presedintele Traian Basescu, in prima saptamana a anului 2005, cand inca nu se impartisera posturile intre noii castigatori ai puterii, iar Coalitia parea sa se clatine puternic. Efectele “bombei” anticipatelor aveau sa se simta pe toata durata anului: declaratii contradictorii ale sefului statului si premierului, momente de tensiune in sanul Aliantei D.A.
In prima, dintr-un lung sir de declaratii incendiare, presedintele Basescu se baza in justificarea organizarii alegerilor anticipate pe majoritatea fragila a noii puteri si pe jocul duplicitar al Partidului Umanist, transformat intre timp in Partid Conservator. “Sunt un sustinator al alegerilor anticipate pentru ca Guvernul este intr-o situatie dificila. Este extrem de dificil pentru primul ministru sa aiba in structura Guvernului un partid care a fost aliatul PSD in campanie si care acum revendica prefecturi. E foarte dificil pentru Calin Popescu Tariceanu sa explice si electoratului, si celor doua partide din Alianta cum poti sa pui un prefect de la un partid care in campanie ti-a fost extrem de ostil”, apostrofa Basescu PUR si reitera ideea “reintoarcerii la popor”. Seful statului indica si o solutie alternativa: formatiunea lui Dan Voiculescu sa devina “credibila” prin implicarea in procedura parlamentara de schimbare a lui Nicolae Vacaroiu si Adrian Nastase, inscaunati in fruntea celor doua Camere ale Parlamentului. Premierul Tariceanu a fost intru totul de acord cu presedintele Basescu, insa nu pentru mult timp. “In cazul in care vom observa ca nu se poate conta pe o majoritate stabila si solida, atunci alegerile anticipate vor fi solutia politica pentru rezolvarea situatiei. Romania nu are nevoie de ambiguitati politice, ci de stabilitate si de certitudini”, spunea Tariceanu in primele zile ale anului 2005.
Necesitatea organizarii de alegeri anticipate a fost readusa in prim-plan de seful statului si la inceputul lunii februarie, pentru ca doua saptamani mai tarziu sa fie avansate si termene: mai-iunie sau septembrie-octombrie. O a doua bomba a fost lansata de presedintele Basescu la inceputul lunii martie: pentru alegerile anticipate, Theodor Stolojan in postura de posibil premier. Replica lui Tariceanu a venit prompt, iar membrii PNL nu au ezitat sa-si arate iritarea. Din acel moment, subiectul anticipatelor a devenit motiv de cearta intre cele doua palate: “Este nevoie”, “Ba nu este nevoie”, “Este nevoie”…
“Sperietoare” pentru liberali
Dupa ce presedintele tarii a sugerat organizarea anticipatelor, liberalii mai degraba s-au aratat incitati si au replicat, punand pe tapet nemultumirile acumulate in legatura cu Traian Basescu. Afirmatiile cele mai acide i-au apartinut lui Ludovic Orban, presedintele PNL Bucuresti. “Prin aceste declaratii, Basescu loveste in PNL si in guvernul condus de un premier liberal. Astfel de declaratii incep sa ne deranjeze”, exprima atunci Orban nemultumirile colegilor de partid. Un “Nu” oficial a venit din partea conducerii Aliantei D.A. doar cateva zile mai tarziu, cand liberalii au reusit sa-si impuna intr-o oarecare masura pozitia in fata colegilor democrati. “Tema alegerilor anticipate nu se afla pe agenda Aliantei. Tema anticipatelor nu este de actualitate”, declara raspicat Eugen Nicolaescu, purtatorul de cuvant al PNL, invocand faptul ca “nu exista criza guvernamentala, nu exista criza parlamentara” care sa justifice declansarea anticipatelor.
Aderarea la UE, folosita ca argument
Pentru a fi mai convingatori in pledoaria lor contra alegerilor inainte de termen, liberalii au apelat si la argumentul posibilitatii amanarii aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. Bogdan Olteanu, ministrul pentru relatia cu Parlamentul, si-a exprimat temerea ca, in cazul anticipatelor, un guvern interimar nu ar putea timp de aproape trei luni sa puna in practica masurile cerute de UE.
Tot de subiectul aderarii tarii noastre la Uniunea Europeana s-a “agatat” si premierul Tariceanu. Pentru a nu lasa impresia ca se “tine” de scaun, el a recunoscut utilitatea anticipatelor, dar a invocat momentul inoportun. “Eu consider ca anticipatele ar putea sa aduca Aliantei o majoritate mult mai confortabila cu care sa guverneze mult mai usor. Dar in acelasi timp vreau sa va spun ca am in fata si responsabilitatile care imi revin in calitate de prim-ministru al Romaniei, si aici ma refer in principal la obligatiile de aderare la Uniunea Europeana, pe care Romania si le-a luat la finele anului 2004 si care ne obliga la un calendar foarte strans, care nu ne da ragazul sa ne ocupam si de asa ceva”, spunea Tariceanu la finele lunii mai.
Uite demisia, nu e demisia!
Cand presedintele Basescu a insistat in continuare pe ideea anticipatelor, premierul Tariceanu a lasat impresia ca face un pas inapoi. Pentru a nu lasa totusi sa se creada ca cedeaza la “presiunile” sefului statului, Tariceanu s-a legat de pachetul de legi privind proprietatea si reforma in justitie, pentru care guvernul si-a asumat raspunderea in fata Parlamentului. La sfarsitul lunii iunie, premierul isi declara disponibilitatea de a se “adresa poporului” in cazul in care Curtea Constitutionala ar fi respins legile respective. In cele din urma, dupa un interminabil joc al declaratiilor si dupa mai multe sedinte-fulger, ba la Cotroceni, ba in sanul Aliantei, Tariceanu a anuntat si data de la care Romania ar putea ramane fara Guvern, ca un prim pas in declansarea anticipatelor. Cu doar doua zile inainte de data mult trambitata si dupa o vizita la Bruxelles, pe 19 iulie, premierul a intors-o “ca la Ploiesti”: nu mai demisioneaza deoarece trebuie sa gestioneze criza inundatiilor si sa se ocupe de reconstructia tarii. “Nu este momentul abandonului. Un conducator curajos nu-si abandoneaza poporul la greu. Azi prioritatea zero este reconstructia tarii, sprijinul neconditionat dat populatiei”, declara Tariceanu pe parcursul unui discurs cu accente patetice. “Acela sa arunce cu piatra in mine pentru aceasta decizie care ar fi facut altfel in aceste momente! Lasitate ar fi fost sa demisionez acum”, a incercat premierul sa convinga de bunele sale intentii.
In cele din urma subiectul a fost ingropat definitiv. Pana si presedintele Basescu, primul si principalul sustinator al ideii, a renuntat pentru moment. Democratii, liberalii si seful statului au lasat sa se inteleaga ca anticipatele nu vor fi organizate decat cel mai probabil dupa aderarea Romaniei la UE, adica in 2007.
Nehotararea lui Tariceanu, sanctionata de propriii colegi
Joaca premierului Calin Popescu Tariceanu de-a demisia a fost sanctionata si de unii colegi de partid. Cel mai rasunator “raspuns” a fost cel al Monei Musca, la momentul respectiv vicepresedinte al PNL si ministru al Culturii. Pe 28 iulie, ca urmare a ambiguitatii lui Tariceanu, ea si-a anuntat hotararea de a demisiona atat din Guvern, cat si din Biroul Permanent Central al partidului. “Nu am putut sa dau un vot de sustinere, avand in vedere ca domnia sa s-a jucat de-a demisia. Si a spus ca nu demisioneaza, iar ca demisioneaza, iar ca nu demisioneaza, ceea ce din punctul meu de vedere este inacceptabil din partea unui prim-ministru. Si a unui presedinte de partid”, si-a justificat decizia Mona Musca. Parlamentarul liberal, care era si unul dintre cei mai populari ministri ai momentului, a dezvaluit si lucruri din culisele PNL. “Unii ministri au fost amenintati ca nu-si mai primesc fondurile alocate de la buget daca se duc la intalnirea cu Stolojan, iar unii lideri locali au fost amenintati ca oamenii lor vor fi dati afara din Guvern”, declara Mona Musca cu ocazia anuntarii demisiei.
Nici macar opozitia nu a fost incantata
Ideea anticipatelor nu a incantat pe nimeni, nici macar pe democrati. In prima instanta, Emil Boc, presedintele PD, declara in luna ianuarie, la doar cateva zile dupa ce fostul sau sef lansa bomba: “Alegerile anticipate reprezinta solutia in cazul in care nu ne vom putea respecta obiectivele electorale. Deocamdata guvernul Aliantei functioneaza”. Ulterior, democratii si-au “revizuit atitudinea” si au mers pe principiul “daca vrea presedintele, vrem si noi”.
Impotriva anticipatelor s-au pronuntat raspicat si UDMR si PC (PUR). Daca maghiarii au invocat “semnalele de incertitudine” pe care alegerile inainte de termen le-ar fi transmis oficialilor europeni, conservatorii au incercat in fel si chip sa-si mascheze temerile legate de procente. Intrati in Parlament datorita aliantei cu PSD, oamenii lui Dan Voiculescu erau constienti ca, in cazul alegerilor anticipate, nu ar mai fi trecut pragul electoral, fapt indicat si de sondajele efectuate de-a lungul anului.
Social-democratii, la randul lor, s-au jucat cu declaratiile. In prima faza, inca buimaciti de esecul in alegeri, nu s-ar fi incumetat sa treaca inca o data prin testul electoratului. De-abia prin toamna, cand au vazut galceava aparent interminabila din Coalitie si tendinta descendenta a Aliantei in ceea ce priveste preferintele alegatorilor, pesedistii au declarat ca sunt de acord cu anticipatele.
