10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportAlianta ramane la 42%, PSD scade la 23%

Alianta ramane la 42%, PSD scade la 23%

Presedintele Traian Basescu ramane personalitatea politica despre care cei mai multi romani au o parere “buna” sau “foarte buna”, iar consilierul prezidential Theodor Stolojan este considerat ca fiind cel mai potrivit pentru a ocupa functia de prim-ministru, rezulta din cel mai recent sondaj de opinie realizat de CURS. Alianta PNL-PD continua sa conduca in preferintele romanilor, iar in ceea ce priveste opozitia, PSD este perceput ca fiind partidul care se preocupa cel mai putin de lupta impotriva coruptiei si de curatirea scenei politice prin lustratie.

Daca duminica viitoare ar fi organizate alegeri, 42% dintre romani ar vota cu Alianta D.A. De remarcat ca procentul s-a pastrat constant din noiembrie 2005 incoace. Principalul partid de opozitie, PSD, continua sa fie, potrivit sondajului, pe o traiectorie descendenta, primind doar 23% din voturi, cu doua procente mai putin decat in februarie 2006 si cu opt procente mai putin fata de octombrie 2005. Pe locurile urmatoare in preferintele alegatorilor se situeaza PRM (cu 14%) si UDMR (cu 6%). Cu doar 4% din voturi, PC nu ar mai intra in Parlament. In schimb, pentru prima data in ultimul an, CURS crediteaza Partidul Noua Generatie cu 5%, adica exact pragul de accedere in Legislativ. De remarcat totodata ca a scazut cu sapte procente, fata de februarie 2006, numarul nehotaratilor.
In ceea ce priveste personalitatile politice, 68% dintre romani continua sa aiba despre presedintele Traian Basescu o parere “buna” si “foarte buna”. Pe locurile urmatoare se situeaza presedintele PSD Mircea Geoana (cu 50%) si presedintii formatiunilor care alcatuiesc Alianta, Emil Boc si Calin Popescu Tariceanu (la egalitate, cu 43%). La polul opus, se gasesc liderul UDMR Marko Bela si liderul PC Dan Voiculescu, despre care 53% si, respectiv, 47% dintre romani au o parere “proasta” sau “foarte proasta”. Daca actualul Guvern ar cadea din cauza unei motiuni de cenzura, cea mai potrivita persoana pentru a conduce Executivul nu este considerata actualul premier, Calin Popescu Tariceanu, ci consilierul prezidential Theodor Stolojan. Acesta este creditat de 29% dintre romani, in vreme ce Tariceanu numara doar patru procente, iar fostul premier, Adrian Nastase, doar trei procente. In ceea ce priveste increderea in partidele parlamentare, pe primul loc se afla Partidul Democrat, in care sunt increzatori 31% dintre romani. Al doilea “element” al Aliantei, PNL, se situeaza de asemenea in frunte (26%), urmat fiind de PSD (22%).
Chestionati si asupra luptei impotriva coruptiei, romanii au atribuit democratilor cea mai mare preocupare, iar social-democratilor, cea mai mica preocupare pe acest subiect. Principalul partid de opozitie, PSD, este perceput ca fiind putin preocupat si de controlul averilor, si de deconspirarea Securitatii si limitarea participarii la viata politica a fostilor sefi ai PCR si fostilor securisti, adica de lustratie. De remarcat ca pe aceste ultime doua teme de interes general, “bile negre” primesc de la romani si doua partide aflate la putere: PC si UDMR.

Cele mai citite

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă