8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSportAlegeri: PSD şi PNL îşi pun la adăpost cheltuielile

Alegeri: PSD şi PNL îşi pun la adăpost cheltuielile

Legislaţia în vigoare prevede că subvenţiile de la bugetul de stat pentru partide sunt controlate atât de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) cât şi de către Curtea de Conturi.

Potrivit unei propuneri recente a USL, aceste verificări vor fi efectuate doar de către AEP. Asta, după ce parlamentarii au eliminat un articol din vechea lege, potrivit căruia “Controlul privind subvenţiile de la bugetul de stat va fi efectuat în mod simultan şi de Curtea de Conturi”. Proiectul este semnat de liderii grupurilor parlamentare ale USL din Senat şi Camera Deputaţilor: Ilie Sârbu şi Marian Neacşu (PSD), respectiv Puiu Haşotti şi Andrei Gerea (PNL). Iniţiativa legislativă se bazează pe un proiect întocmit de AEP.

Haşotti a susţinut că este suficient controlul unei singure instituţii. Atât consilierii Curţii de Conturi, cât şi membrii AEP sunt numiţi de Parlament, însă, primii sunt inamovibili şi mai dificil de schimbat din funcţii. Iniţiativa este vulnerabilă din punct de vedere constituţional. Potrivit Constituţiei,  Curtea de Conturi “exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public.”

De asemenea, iniţiatorii propun ca partidele să-şi poată finanţa activitatea şi campaniile electorale prin împrumuturi autentificate prin acte notariale. Propunerea legislativă nu stabileşte un prag maximal al împrumuturilor pe care la poate contracta un partid politic. Vor fi făcute publice împrumuturile al căror obiect are o valoare mai mare de 400 de salarii de bază minime brute pe ţară. Pentru anul 2013, echivalentul a 400 de salarii minime brute pe ţară este de 280.000 de lei, conform valorii de la 1 ianuarie.

 

Explicaţiile iniţiatorilor

 

Legea în vigoare interzicea finanţarea partidelor prin împrumuturi. Liderul deputaţilor PNL, Andrei Gerea, susţine că proiectul are ca obiectiv evitarea cazurilor de corupţie, după ce “s-a observat uşor în anumite campanii electorale abundenţa de materiale electorale în comparaţie cu plafonul acordat”. “Dacă este să fie o latură ilegală, zic că în condiţiile acelea s-ar putea crea, decât aşa, când un împrumut este un împrumut, ştie toată lumea de el, şi cu asta, basta. “, a afirmat Gerea.

Potrivit proiectului, partidele vor putea primi ca donaţie în an electoral sedii, indiferent de valoarea lor, fiind eliminate pragurile existente în actuala legislaţie. În acelaşi regim sunt incluse şi donaţiile financiare care ar avea ca obiect achiziţia de clădiri cu destinaţia de sediu al partidului politic. Donaţiile primite de fiecare partid vor fi evaluate de o comisie internă a formaţiunii politice.

Iniţiativa legislativă introduce un termen de doi ani de zile pentru prescrierea faptelor care încalcă legea de finanţare a partidelor politice şi fac regimul contravenţiilor.

Premierul Victor Ponta a susţinut, ieri, că nu ştie despre existenţa iniţiativei. “Nu cunosc acest lucru”, a spus Ponta. Informat că proiectul a fost semnat de liderii de grup ai USL din Senat şi Cameră, Ponta a precizat: “Atunci înseamnă că există un acord la nivel parlamentar. Eu nu o cunosc, dar am încredere totală în reprezentanţii noştri în Parlament”.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...
Ultima oră
Pe aceeași temă