10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSport70%, impotriva suspendarii lui Basescu

70%, impotriva suspendarii lui Basescu

Majoritatea romanilor nu vor ca Basescu sa fie demis si sunt convinsi ca in spatele demersului parlamentarilor stau de fapt interesele economice, nu grija pentru Constitutie.
Potrivit unui sondaj CURS, in cazul in care s-ar organiza un referendum pentru demiterea sefului statului, 68% dintre romanii care s-ar prezenta la urne ar vota impotriva si doar 32 de procente "pentru". Pe de alta parte, 50% dintre participantii la refendum nu considera ca seful statului a incalcat vreodata Constitutia de cand a preluat scaunul de la Cotroceni, in vreme ce  35% au o opinie contrara. In privinta Comisiei parlamentare ce a anchetat faptele lui Basescu, romanii sunt sceptici, aproape jumatate dintre ei (47%) crezand ca membrii comisiei nu au fost obiectivi si doar 32% fiind convinsi de impartialitatea parlamentarilor. In plus, 66% dintre romani nu sunt de acord ca Parlamentul sa-l suspende din functie pe seful statului, doar 28% sustinand aceasta actiune. Cand vine vorba despre cine cred romanii ca doreste mai mult sa-l vada pe Basescu scos de la Cotroceni, cei mai multi (39%) arata cu degetul spre PSD, 20% spre PRM, 17% catre PC si 16% cred ca PNL. Conform datelor sondajului, parlamentarii nu au reusit sa-i convinga pe romani ca Basescu trebuie suspendat pentru ca ar fi incalcat Constitutia. Doar 8 procente impartasesc opinia alesilor. Pe de alta parte, 30% dintre romani cred ca cele patru partide care vor sa-l suspende pe Basescu au ca motive reale interesele politice, economice si setea de putere. Sondajul de opinie al CURS a fost realizat in perioada 26-28 martie. Pe de alta parte, potrivit barometrului opiniei politice de la IMAS, daca duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, 39% dintre romani ar vota cu Alianta D.A. PNL-PD. Pe pozitia urmatoare se afla PSD cu 20 de procente, urmat de PNG cu 18%. PRM, UDMR si PLD ar obtine 9, 6 si respectiv 4 procente, iar PC si PNtCD nu ar intra in Parlament. Certurile din sanul Aliantei si-au pus amprenta asupra electoratului. Comparativ cu luna februarie, A.D.A. pierde 4 procente, PSD castiga 3, iar PNG 2. Referitor la increderea in politicieni, pe primul loc se afla Traian Basescu cu 41 de procente. In ceafa presedintelui sufla insa George Becali cu 39%. Pe urmatoarele locuri se afla Theodor Stolojan (26%), Mona Musca (24%) la egalitate cu Mircea Geoana, Calin Popescu Tariceanu (19%). Codasul clasamentului este presedintele PC, Dan Voiculescu, cu doar 8 procente. Nici Traian Basescu nu a scapat "nesifonat". Fata de luna trecuta, el a pierdut 10% din increderea electoratului, pe cand Becali doar un procent. Sondajul IMAS a fost realizat in perioada 10-16 martie.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă