21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSport"Un telefon e un telefon!"

“Un telefon e un telefon!”

Fostul ministru al Justitiei, senatorul PSD Cristian Diaconescu, a declarat, referindu-se la cazul privind telefonul dat de premierul Tariceanu, ca “nici un politician nu are dreptul sa ceara vreunui magistrat sa raporteze ceva, nici chiar ministrul Justitiei”, considerand astfel de incercari ingerinte in actul de justitie.
“Cred ca tot acest caz demonstreaza ca nu avem o clasa politica responsabila. Suntem pusi in situatia de a recunoaste ca, atunci cand interesele o cer, principiile pot sa mai astepte (…). Intotdeauna se vor gasi explicatii, insa un telefon e un telefon, iar un amestec este un amestec. Restul sunt povesti”, a spus fostul ministru al Justitiei.

Cele mai citite

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă