20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăÎncă un partid îi cere demisia ministrului Agriculturii: „Daea se crede în...

Încă un partid îi cere demisia ministrului Agriculturii: „Daea se crede în secolul XII”

„Ministrul Daea se crede în secolul XII şi dispune, prin ordin de ministru, arderea câmpurilor de porumb pe unde au trecut porcii mistreţi, în zonele contaminate. Ce facem cu pădurile domnule ministru, le ardem şi pe acelea? Otrăvim şi fântânile? Una dintre întrebările evidente, este cum de pesta porcină nu a afectat şi fermele lui Dragnea şi ale apropiaţilor acestuia? Mai mult decât atât, Valentin Dragnea, a reuşit să sacrifice sau să vândă circa 10.000 de porci din ferma deţinută la Salcia, înainte de declanşarea epidemiei de pestă porcină. 13.585 de porci avea Romcip Salcia în iulie 2017, din datele oficiale ale ANSVSA, iar băiatul lui Dragnea, când publicul încă nu cunoştea proporţiile epidemiei ce urma să vină, a pariat pe extinderea pestei africane, a valorificat porcii şi a câştigat! Pe lângă faptul că în industria cărnii de porc sunt pierderi de miliarde de euro, iar autorităţile române – deşi au avut la dispoziţie toate instrumentele legale şi administrative pentru a combate răspândirea acestei epidemii – nu au făcut faţă, Daea compară sacrificarea zecilor de mii de porci cu crimele comise în lagărele de exterminare de la Auschwitz şi dispune arderea culturilor pe unde au trecut porcii mistreţi”, a declarat deputatul Doru Coliu, vicepreşedinte al PMP, potrivit unui comunicat de presă.

Culturile agricole care au fost contaminate de mistreţi cu virusul pestei porcine vor fi arse sau dezinfectate de către proprietarii sau utilizatorii terenurilor, pentru reducerea riscurilor de răspândire a bolii, a decis ministrul agriculturii Petre Daea într-un ordin, relatează agrointel.ro, citat de Mediafax.

Conform ordinului, în zonele afectate de boală, suprafeţele vor fi verificate înainte de recoltare, iar zonele afectate de mistreţi vor fi izolate prin benzi arate iar plantele neutralizate. Este interzisă recoltarea plantelor sau transportul acestora în alte zone, iar dezinfectarea maşinilor agricole, a combinelor, tractoarelor sau echipamentelor este obligatorie.

Cele mai citite

Rețea pakistaneză de trafic de migranți, destructurată în România

O investigație transfrontalieră condusă de Poliția Română (Poliția Română), sprijinită de Europol și la care au participat poliția austriacă (Landeskriminalamt Salzburg) și Forțele carabinierilor...

Renunțarea la sobele cu lemne, inepții. “Cu ce să ne încălzim? Curent electric? Ăla pe care am ajuns să îl importăm la prețuri astronomice?”,...

Partidul S.O.S al Dianei Șoșoacă susține că românii nu se pot încălzi cu "curentul electric importat la prețuri astronomice", ci este nevoie de sobele...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă