15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăIgor Dodon ameninţă România cu plângeri la ONU şi Consiliului Europei

Igor Dodon ameninţă România cu plângeri la ONU şi Consiliului Europei

“Atunci când un stat vecin, la nivel de organe oficiale de stat, întreprinde acţiuni care prezintă riscuri pentru statalitatea Republicii Moldova, vreau sa aflu poziţia partenerilor externi”, a declarat Igor Dodon după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate (CSS).

Totodată, el susţine că majoritatea membrilor CSS au condamnat declaraţiile privind unirea Republicii Moldova cu România, adoptate de aleşii locali ai mai multor localităţi. “În opinia CSS este o încălcare flagrantă a Constituţiei”, a spus Dodon.

De asemenea, CSS recomandă modificarea legislaţiei penale pentru a include răspunderea penală pentru astfel de acţiuni, a adăugat Igor Dodon. “Cei care au aprobat astfel de declaraţii şi continuă să o facă vor trebui sa răspundă în faţa legii. Orice acţiuni care duc la lichidarea statalităţii sunt anticonstituţionale’, a declarat Igor Dodon.

Dodon şi-a mai exprimat îngrijorarea în legătură cu manifestaţiile unioniste preconizate pentru sfârşitul lunii martie. “CSS este profund îngrijorat de posibile acţiuni de destabilizare care ar putea avea loc în perioada 24-27 martie şi le-a cerut organelor competente să se autosesizeze. Există informaţii că vor să vină la Chişinău să facă destabilizări”, a subliniat Igor Dodon.

Membrii parlamentului şi ai guvernului de la Chişinău care fac parte din CSS au boicotat, cu excepţia başcanului Găgăuziei Iran Vlah şi a guvernatorului Băncii Naţionale a Republicii Moldova, Sergiu Cioclea, şedinţa de miercuri a CSS. Reprezentanţii guvernului şi parlamentului membri ai CSS sunt premierul Pavel Filip, preşedintele parlamentului Andrian Candu, ministrul apărării Eugen Sturza şi ministrul de interne Alexandru Jizdan.

Numărul localităţilor din Republica Moldova care au semnat declaraţia simbolică de Unire cu România a ajuns, miercuri, la 103, potrivit Unimedia.info.

Într-o emisiune transmisă în direct la postul de televiziune rusesc NTV Moldova la sfârşitul lunii februarie, Igor Dodon declara că cele mai mari pericole pentru securitatea Republicii Moldova sunt unionismul, Alianţa Nord-Atlantică şi lipsa unei soluţii la problema transnistreană, anunță Agerpres.

Preşedintele moldovean a afirmat atunci că reuniunea Consiliului Suprem de Securitate va avea loc oricum pentru că el urmează să aducă persoane loiale în noua componenţă a acestei structuri.

Cele mai citite

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...

Președintele argentinian, Javier Milei, l-a numit „ asasin” și „ terorist” pe omologul columbian, Gustavo Petro

Diplomații argentinieni vor fi expulzați din Columbia după o serie de insulte din partea preşedintelui argentinian, Javier Milei, care l-a numit "asasin" şi "terorist"...
Ultima oră
Pe aceeași temă