11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăHoria Georgescu: "Maior a mințit. Se intervenea direct în dosare"

Horia Georgescu: “Maior a mințit. Se intervenea direct în dosare”

Horia Georgescu, fostul director al Agenției Naționale de Integritate, susține că George Maior a mințit la comisia parlamentară. „Se intervenea direct în dosare, punctual, și se spunea cum trebuie acționat”, a spus Horia Georgescu.

Fostul şef al SRI, George Maior, în prezent ambasador al României în SUA, a fost audiat în comisia parlamentară timp de şase ore. Maior a vorbit despre un protocol între SRI și Parchetul General, condus la acea dată de Laura Codruța Kovesi, prin care se stabilea o colaborare în cazurile de evaziune fiscală și corupție între cele două instituții. Maior a infirmat că SRI ar fi intervenit în dosare, dar e contrazis de fostul șef al ANI, Horia Georgescu.

„Eu am fost dezamăgit ieri. Să nu-ți asumi anumite lucruri este regretabil”, a spus Horia Georgescu într-un interviu acordat Antena 3.

Întrebat dacă a fost constrâns să facă dosare unor anumite persoane, Horia Georgescu a spus că s-a întâmplat.

„Discutam cu domnul Maior. Eu nu puteam să pun la îndoială ceea ce îmi spune”, a spus el.

 Lista invitaților la chermezele lui George Maior

„Judecătorul Șelaru era prezent foarte des la aceste întâlniri. Uneori stătea lângă mine la masă. Nu a avut nicio problemă să mă aresteze”, a spus Georgescu.

„Problema este dacă au fost făcute în baza acestor întâlniri niște înțelegeri cu caracter politic sau care să conducă la un anumit tip de abordare din pespectiva unui judecător sau a unui procuror”, a adăugat el.

Întrebat dacă au fost întâlniri ce au depășit cadrul legal, fostul șef ANI a spus că Șelaru nu era singurul judecător.

„Erau mai mulți, doamna Stanciu, domnul Ionuț Matei(…). George Maior avea contacte cu foarte mulți șefi de instituții. Nu te duci la ziua cuiva dacă nu ai o relație apropiată”, a spus el.

Potrivit lui Horia Georgescu, petrecerile organizate de Maior aveau loc în vila de protocol K2.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă