Guvernul a adoptat, joi, un proiect de lege care extinde şi reglementează măsurile pentru controlul utilizării spaţiului aerian naţional, a sistemelor de aeronave fără pilot la bord şi pentru alte vehicule aeriene.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a declarat după şedinţă că proiectul de lege privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional abordează, dintr-o perspectivă nouă, controlul utilizării spaţiului aerian naţional, plecând de la sfera extinsă a riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, a integrităţii spaţiului aerian naţional şi a siguranţei aeronautice, a vieţii şi sănătăţii persoanelor şi a patrimoniului.
Aparatele fără pilot la bord au primit reglementări ca cele cu pilot la bord
„Actul normativ va extinde şi reglementa măsurile pentru controlul utilizării spaţiului aerian naţional, a sistemelor de aeronave fără pilot la bord şi pentru alte vehicule aeriene. Prin adoptarea acestui act normativ se va crea un nou cadru de cooperare şi de coordonare la nivelul autorităţilor şi instituţiilor care au competenţe în gestionarea şi monitorizarea spaţiului aerian naţional, precum şi de asigurare a respectării regulilor de utilizare a acestuia, ceea ce contribuie la creşterea siguranţei şi securităţii aviaţiei”, a arătat Mihai Constantin.
El a precizat că aparatele de zbor fără pilot la bord vor beneficia de atenţia şi de rigorile care sunt prevăzute în această clipă pentru aparatele de zbor cu pilot la bord din perspectivă civilă, dar şi din perspectivă militară.
Mihai Constantin a mai spus că Guvernul a aprobat şi un proiect de lege privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român, conform News.ro.
„Acesta urmăreşte crearea cadrului juridic care să permită desfăşurarea unor misiuni şi operaţii pe teritoriul statului nostru. Proiectul de lege asigură completarea normelor în vigoare cu privire la pregătirea şi desfăşurarea misiunilor şi operaţiilor pe timp de pace pe teritoriul naţional de către forţele armate. Cele două proiecte de lege vor fi transmise spre dezbatere şi adoptare Parlamentului”, a menţionat Constantin.
Atac masiv al rușilor cu 120 de rachete și 90 de drone asupra Ucrainei
Au fost explozii în mai multe orașe, inclusiv la Kiev, soldate cu cel puțin cinci morți și 15 răniți
A fost una dintre cele mai masive lovituri lansate asupra Ucrainei, de la începutul războiului. Exploziile au fost raportate în capitala Kiev, în dimineața zilei de duminică, precum și în orașele Kropyvnytskyi, Cherkasy, Dnipro, Kryvyi Rih, Odesa și Zaporojie, scrie kyivindependent.com.
„Apărarea noastră aeriană a distrus peste 140 de ținte aeriene. Suntem recunoscători forțelor noastre de apărare aeriană implicate în atac, aviației noastre, piloților F-16, Sukhoi și MiG, grupuri mobile de foc, unități de război electronic, toată lumea a lucrat într-un mod organizat”, a transmis Volodimir Zelenski.
Rusia a vizat „facilități de producere și transport de energie electrică în toată Ucraina”, potrivit ministrului Energiei, Herman Halușcenko.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!