8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăGuvernatorul BNR, convocat de Parlament să dea explicații privind inflația

Guvernatorul BNR, convocat de Parlament să dea explicații privind inflația

Comisia economică din Senat organizează, joi, o întâlnire cu membrii Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, având ca temă “Evoluţia inflaţiei şi implicaţiile pentru economia României’, potrivit unui anunţ postat pe pagina de internet a Senatului.

Purtătorul de cuvânt al băncii centrale, Dan Suciu, a declarat, pentru AGERPRES, că din partea instituţiei va participa guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Rata anuală a inflaţiei a urcat în februarie 2018 la 4,7%, de la 4,3% în ianuarie 2018, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 3,74% şi a celor nealimentare cu 6,27% comparativ cu luna februarie 2017, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

În luna februarie a acestui an, BNR a revizuit în creştere la 3,5%, de la 3,2%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an.

Pentru sfârşitul anului 2019, BNR estimează o rată a inflaţiei de 3,1%.

Conform BNR, accelerarea ratei anuale a inflaţiei în primele trei trimestre ale anului 2018 este determinată de acele componente ale coşului de consum exogene sferei de acţiune a politicii monetare. Epuizarea acestui puseu inflaţionist are ca efect reintrarea indicatorului în intervalul ţintei începând cu ultimul trimestru din 2018, potrivit Agerpres.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă