15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăGabriela Firea, atac la Liviu Dragnea

Gabriela Firea, atac la Liviu Dragnea

Firea susţine că a aflat de cinci persoane cărora li s-ar fi promis ajutor pentru obţinerea funcţiei.

 ”După CEx-ul de la Neptun, domnul Dragnea a ieşit şi a spus că nu are nimic cu mine şi că va vedea care este stadiul unor proiecte. Asta către presă. De a doua zi, a tranzacţionat poziţia de preşedinte interimar la PSD Bucureşti. Deja a oferit-o, numai eu ştiu cinci persoane”, a spus, miercuri seară, Gabriela Firea, la Antena 3.

Întrebată dacă Ţerban Nicolae este una dintre aceste persoane, Firea a spus că sunt cinci în total, dar nu a oferit nume.

”Eu am aflat cinci persoane cărora domnul Dranea le-a promis că, dacă fac ceea ce trebuie în aceste zile, şi anume să mă atace, vor primi sprijinul pentru a fi preşedinte la PSD Bucureşti”, a mai spus Firea.

Ea a afirmat că ”cea mai importantă calitate este cea de om”.

”Mai bine simplu membru PSD şi primar general decât cu multe funcţii în PSD şi ipocrită şi să accept acest stil de a conduce”, a mai spus primarul general care deţine şi funcţia de preşedinte interimar al PSD Bucureşti şi Ilfov.

Unsprezece filiale judeţene PSD conduse de lideri interimari vor organiza alegeri pentru funcţia de preşedinte, au decis sâmbătă la Neptun membrii Comitetului Executiv Naţional al partidului. Printre organizaţiile în care vor avea loc alegeri se numără şi PSD Bucureşti, condusă de primarul general Gabriela Firea, care în şedinţa CEx i-a adus acuzaţii grave ministrului de Interne, Carmen Dan şi i-a solicitat demisia pentru modul în care a fost coordonată intervenţia jandarmilor din 10 august din Piaţa Victoriei.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a relatat miercuri, la Antena 3, că în seara în care a câştigat alegerile locale, liderul PSD, Liviu Dragnea, a decis în ultima secundă ca în conferinţa de presă să apară doar ei doi. Firea spune că toţi colegii care munciseră pentru campanie au fost “stupefiaţi”, dar Dragnea a spus că şi el are un merit pentru câştigarea alegerilor pentru Capitală, cu toate că nu era aşa.

“În seara alegerilor (locale din 2016 – n.r.), în chip bizar şi nespecific PSD, care întotdeauna a ştiut să împartă victoria cu toţi cei care au muncit, am apărut doar eu cu Liviu Dragnea în declaraţia pentru presă, pentru că aşa a decis domnia sa. Toţi ceilalţi colegi ai noştri care munciseră pentru campanie – secretar general, vicepreşedinţi, deputaţi, senatori, primari, preşedinţi de consilii – veniseră, mai ales cei care sunt în zona Sudului şi au reuşit să ajungă rapid în Bucureşti, ceilalţi erau în ţară, în judeţele lor, să ne felicite pe noi, pe cei şapte primari ai PSD, care am câştigat în premieră alegerile în Bucureşti”, a povestit Gabriela Firea.

Ea a spus că liderul PSD a spus că are un merit că PSD a câştigat primăria generală şi toate primăriile de sector, cu toate nu era aşa, ci munciseră toţi pentru campanie.

“În ultima secundă, spre stupefacţia celorlalţi, domnul Dragnea a decis să ieştim doar noi doi la declaraţii, spunând că are un merit, deşi nu era aşa, muncIse multă lume pentru aşa campanie, şi muncisem noi cei şapte candiaţi, primarii de sectoare. Domnul Dragnea nu a fost cu mine pe străzi în Bucureşti nici atunci, în campanie, nici ulteriror”, a mai spus Firea.

Cele mai citite

Doi jucători din Premier League, în vârstă de 19 ani fiecare, arestați pentru viol

Premier League este fără îndoială unul dintre cele mai prestigioase și urmărite campionate de fotbal din întreaga lume, însă, în ciuda renumelui său și...

Renunțarea la sobele cu lemne, inepții. “Cu ce să ne încălzim? Curent electric? Ăla pe care am ajuns să îl importăm la prețuri astronomice?”,...

Partidul S.O.S al Dianei Șoșoacă susține că românii nu se pot încălzi cu "curentul electric importat la prețuri astronomice", ci este nevoie de sobele...

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă