11.8 C
București
luni, 18 martie 2024
AcasăPoliticăSenatorii din Comisia Juridică l-au scăpat pe Florian Bodog de urmărirea penală

Senatorii din Comisia Juridică l-au scăpat pe Florian Bodog de urmărirea penală

Membrii Comisiei juridice a Senatului l-au audiat marţi pe fostul ministru al Sănătăţii, social-democratul Florian Bodog, pentru care DNA a solicitat încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, într-un dosar legat de modul în care acesta a angajat o consilieră în perioada mandatului său la MS.

Miercurea trecută, preşedintele Comisiei juridice, Robert Cazanciuc, anunţa că senatorul Florian Bodog va fi audiat la începutul acestei săptămâni.

Potrivit acestuia, termenul pentru raport acordat de Biroul permanent Comisiei juridice era 16 septembrie, dar în şedinţa de marţi se va stabili dacă este necesară o solicitare de prelungire a acestuia.

Senatorul Florian Bodog a precizat, miercurea trecută, că se va prezenta singur la audieri, fără avocat. Legat de dosar, el a subliniat că toţi consilierii săi personali au prestat activităţi pentru care au fost remuneraţi.

Procurorul general interimar Bogdan Licu a transmis Senatului, la începutul lunii iulie, cererea DNA de ridicare a imunităţii fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, într-un dosar legat de modul în care acesta a angajat o consilieră în perioada mandatului său.

Potrivit DNA, “în perioada februarie 2017 – ianuarie 2018 demnitarul (care în prezent nu mai ocupă funcţia de ministru), deşi cunoştea că persoana angajată în funcţia de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, ar fi atestat în mod nereal prezenţa acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezenţă şi nu a luat măsuri pentru sancţionarea disciplinară”.

Astfel, arată procurorii, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obţinut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 77.985 de lei, suma ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.

Cele mai citite

Ambasadorul Rusiei, despre așa-zisa datorie de 4 miliarde de dolari. Dacă România dovedește că nu e adevărat, “vom da o dezmințire”

Ambasadorul Rusiei în România, Valery Kuzmin, susține că Ambasada Rusiei ar putea da o dezmințire cu privire la ceea ce afirmase în chestiunea Tezaurului...

Comisia Europeană prezintă cele mai puternice computere din UE

Comisia Europeană anunță punerea în funcțiune, în Spania, a unui nou supercomputer și prezintă, în acest context, o listă cu cele mai puternice computere...

Șefa Senatului Poloniei se întâlnește cu Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu

Șefa Senatului Poloniei, Małgorzata Kidawa-Błońska, se află, în ziua de 18 martie 2024, la București, unde se întâlnește cu o serie de oficiali români....
Ultima oră
Pe aceeași temă