15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăEugen Tomac: Cerem ca alegerea primarilor în două tururi să nu mai...

Eugen Tomac: Cerem ca alegerea primarilor în două tururi să nu mai fie amânată

Tomac spune că la nivel parlamentar a fost creată o comisie care să se ocupe de votul din diaspora, iar această comisie ar trebui să se preocupe şi de alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

“Cerem ca alegerea primarilor în două tururi să nu mai fie amânată. Există o iniţiativă. Urmărim să finalizam acest proces. Legea a fost pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor. A fost creată o comisie electorală şi credem că această comisie trebuie de urgenţă să amendeze legea alegerilor electorale şi să introducă alegerea primarilor în două tururi. Am discutat cu PNL, USR şi ALDE şi având în vedere că PSD nu mai are majoritate, credem că s-au întrunit toate condiţiile pentru a da un vot în Camera Deputaţilor la proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi”, a declarat Tomac.

Liderul PMP a spus că nu există, nici până la ora actuală, o hartă a secţiilor de vot din străinătate, având în vedere că cinci milioane de români muncesc în ţări din Uniunea Europeană.

“Vreau să trag un semnal de alarmă despre cum sunt pregătite prezidenţialele. Este inaceptabil că până la această oră nu există o hartă cu secţiile de vot din străinătate. Cinci milioane de români care se află la muncă în UE vor vota. Este o cifră uraşă şi Guvernul are responsabilitatea de a trata cu responsabilitate aceste alegeri. Este absolut necesar ca Dăncilă să înţeleagă că functiile Guvernului nu sunt ale PSD, ci ale statului român. Este de nepermis ca un număr important de cetăţeni să se trezească în situaţia de a aştepta ore întregi la coadă. Apelul nostru e de maximă responsabilitate şi cerem o hartă a tuturor secţiilor de vot care vor fi înfiinţate suplimentar”, a mai declarat Tomac.

Cele mai citite

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...
Ultima oră
Pe aceeași temă