5.2 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăPoliticăEpiscopul Hușilor l-a acuzat pe Iohannis de patriotism cu „retorică goală”

Episcopul Hușilor l-a acuzat pe Iohannis de patriotism cu „retorică goală”

Vizat este președintele Klaus Iohannis, cel care a mai fost criticat de Preasfințitul Ignatie și în trecut, după atacul la adresa românilor care nu votat la referendumul pentru familie.

“Din fericire, s-au încheiat toate discursurile despre iubirea de patrie. Este un non-sens să îţi afirmi ţanţoş şi cu emfază stridentă dragostea de ţară, dragostea faţă de România, atâta vreme cât îi sabotezi, în chip senin şi premeditat, credinţa şi tradiţiile prin susţinerea unor ‘valori’ care sunt în contrasensul valorilor asumate şi întrupate în vieţile înaintaşilor noştri, atâta vreme cât scuipi şi înjuri cu dezinvoltura arogantului, atâta vreme cât politizezi totul doar pentru a-ţi inventa adversari fictivi şi pentru a-i calomnia copios, atâta vreme cât faptele şi vorbele tale sunt germenii dezbinării şi ai urii, atâta vreme cât eşti ipocrit şi ahtiat după putere, atâta vreme cât insulta devine moneda de schimb a relaţiilor inter-umane, atâta vreme cât coruptul prăduieşte banul public cu ‘binecuvântarea’ legiuitorului, atâta vreme cât lichelele devin mai dezirabile decât cei cu fibră morală şi intelectuală, atâta vreme cât vulgaritatea devine pânza freatică a limbajului cotidian, atâta vreme cât construcţia morală a unui suflet, prin credinţă şi prin spiritualitate autentice, pe care le regăsim plenar în spaţiul sacru, îşi devine antagonică, nu complementară, cu construcţia unui spital, atâta vreme cât drepturile de grup devin mai importante decât drepturile şi demnitatea persoanei umane în datele ei naturale, biologice”, a declarat, pentru AGERPRES, episcopul Huşilor. 

Ierarhul a subliniat că toate vorbele rostite de autorităţi cu ocazia Zilei Naţionale sunt golite de sens, în condiţiile în care “clientelismul şi nepotismul sunt într-o permanentă concurenţă neloială cu meritocraţia”, iar “funcţia uzurpează necontenit smerenia şi iubirea sinceră faţă de colaboratori”.

“Avem o retorică goală şi în discordanţă flagrantă cu faptele în discursurile patriotarde de 1 Decembrie, vorbim despre ‘valorile şi tradiţiile româneşti’, dar patrimoniul cultural şi imobiliar al acestei ţări, în mare parte, este în paragină, ambiţiile personale sunt mai esenţiale decât coerenţa unui program de reabilitare morală şi economică a ţării, lamentaţia ‘naţională’ detronează acţiunea faptelor concrete, cetăţeanul este valorizat doar în campaniile electorale. Apostolii globalismului vor să ne convingă că iubirea de patrie este desuetă şi periculoasă, diaspora contează doar la alegeri, fără a se face ceva concret pentru minunaţii români care susţin economia ţării şi îşi păstrează discret, dar vizibil identitatea de credinţă şi de neam”, a afirmat Ignatie.

El le-a transmis românilor să-şi respecte semenii, pentru ca ţara noastră să devină cu adevărat civilizată.

“Atâta vreme cât nu ştim să ne respectăm unii pe alţii pe stradă, la locul de muncă, în magazine, în mijloacele de transport, în trafic, România nu va deveni o ţară civilizată, care să respecte valorile intrinseci ale persoanei umane: credinţa, libertatea şi identitatea spirituală i culturală, ci o ţară suferindă şi dispreţuită de propriii ei cetăţeni”, a mai opinat episcopul.

De 1 Decembrie, Episcopul Huşilor a oficiat Sfânta Liturghie, cu binecuvântarea Mitropolitului Serafim, în Parohia Ortodoxă românească “Sfânta Ecaterina” din Aschaffenburg, Germania, afirmând că acest lucru i-a oferit prilejul să analizeze detaşat ceea ce se petrece în ţară cu ocazia Zilei Naţionale.

Cele mai citite

Ciucă și Ciolacu le prezintă filialelor din București candidatul unic. Cel mai probabil este Cîrstoiu. Se așteaptă reacția Gabrielei Firea

Liderii PNL și PSD, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, se întâlnesc, marți dimineață, cu liderii filialelor din București ale ambelor partide, pentru a le...

ICCJ discută contestația asupra deciziei BEC privind Dreapta Unită

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) discută, în ziua de 19 martie 2024, contestația asupra deciziei prin care Biroul Electoral Central (BEC) a...

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...
Ultima oră
Pe aceeași temă