15.4 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăPoliticăEmil Boc, candidat pentru PNL şi PMP

Emil Boc, candidat pentru PNL şi PMP

,,Sunt unul dintre politicienii care spun că avem antidot la faptul că primarii sunt aleşi într-un singur tur. Argument: să faci alianţe din primul tur cu cel mai bine plasat. Este ca şi cum ar fi alegeri în două tururi. (…) Partidele de Opoziţie trebuie să stabilească cine este cel mai bine plasat dintre posibilii candidaţi şi pe acela să îl susţină; numai aşa poate fi dat jos PSD din hegemonia pe care o are pe primării. Deci, nu exclud posibilitatea ca Boc să fie candidat cel puţin pentru PNL şi PMP”, a afirmat presedintele de onoare al PMP.

De asemenea, acesta a subliniat că, pentru a nu-i crea probleme lui Emil Boc, este pentru prima dată când nu l-a sunat şi nu s-a întâlnit cu el într-o vizită, la Cluj-Napoca, relatează Agerpres.
,,E prima dată când vin în Cluj şi nu îl deranjez pe dl Boc, exact pentru a nu crea suspiciuni faţă de el”, a mai spus Traian Băsescu.

Cele mai citite

Koeman: Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei

„ Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei, altfel va avea parte de o seară grea la Frankfurt”, și-a...

Jair Bolsonaro a stat două zile în ambasada Ungariei din Brasilia după ce i-a fost confiscat pașaportul

Fostul preşedinte de extremă-dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, a petrecut două nopţi la ambasada Ungariei din Brasilia luna trecută, la doar câteva zile după...

De ce să măsori ingredientele cu un cântar de bucătărie? 3 motive

Utilizarea unui cântar de bucătărie poate părea un pas inutil pentru cei care sunt obișnuiți să măsoare ingredientele „după ochi”. Însă, când începi să...
Ultima oră
Pe aceeași temă