Ciutacu susține că toți fugarii României sunt localizați de către autorități și chiar urmăriți de serviciile secrete.
Mi se pare energofagă și contraproductivă zbaterea asta că “ne fug penalii”. În primul rând, dacă nu mă înșală memoria, din lotul recent împrăștiat prin lume, doar Puiu Popoviciu e condamnat definitiv. Deci ăilalți, toți, sunt, până dă judele definitiv cu ciocănelul, niște oameni liberi care se plimbă prin lumea liberă.
În al doilea rând, după cum ne arată realitatea din teren, și SRI, și SIE știu despre porecliții fugari. Primii ne-au informat prin coloneleasa de la ziare punct com că se șutesc divele în Costa Rica încă dinainte s-o facă, ceilalți le-au găsit și, după cum se vede, pozat.
Deci, dacă e cazul, știu și de unde să le ia. Ca și, spre exemplu, pe Mazăre, care a anunțat el unde poate fi găsit și nu știu ce mă face să cred că e filat ca la carte. Ca și pe Ghiță, care are adresa la Miliția unde semnează constant de prezență și ginitorii la poartă.
Chestia asta sângeroasă cu adusul și înghesuitul în beci se obține, la nevoie, prin instanțe. Ah, că poate juzii din Costa Rica, Madagascar, Serbia nu se sperie că-i ia Codruța și că le face Florian vreo cheie, asta e altă mâncare de pește; sau, după caz, de fructe de mare…”, scrie Victor Ciutacu, pe pagina personală de Facebook.