Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Dragoş Pătraru: Doina Gradea se implica de acasă, suna, dădea SMS-uri

Dragoş Pătraru, realizatorul emisiunii "Starea Naţiei", a acuzat marţi presiuni editoriale ale preşedintelui - director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), Doina Gradea, arătând că aceasta se implica şi de acasă, sunând şi dând SMS-uri.

Share

Andrei Tudor Dumitru 0 comentarii

Actualizat: 15.05.2018 - 14:42

"Cred că lucrul cel mai important acum nu este emisiunea 'Starea Naţiei', care probabil va fi în altă parte din sezonul următor, nu aceasta este miza, ci ceea ce se întâmplă acum în Societatea Română de Televiziune, acolo unde controlul editorial exercitat de noua conducere este total şi insuportabil pentru jurnalişti", a afirmat Pătraru, la audierile din Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor, citează Agerpres.

El a arătat că există înscrisuri şi acte care dovedesc "implicarea nocivă" a conducerii SRTv, în interesul actualei puteri, în politica editorială a Televiziunii Publice, care au fost adunate începând de la momentul în care s-a aflat că emisiunea "Starea Naţiei" trebuie să dispară de pe post.

"Lucrurile se întâmplă din momentul în care Doina Gradea a fost numită la SRTv. (...) Aceste implicări în editorial sunt clare. (...) Doina Gradea se implica de acasă, 'La Matinal'. 'La Matinal' suna, dădea SMS-uri mereu, îl hărţuia pe producătorul matinalului, Septimiu Sărăţeanu, care ne-a predat toate aceste materiale şi ne-a anunţat oficial că de la 30 iunie, când i se termină contractul, indiferent ce se va întâmpla, va pleca de acolo. Efectele au fost la ştiri devastatoare, din punctul meu de vedere, şi inacceptabile pentru SRTv, pentru orice post de televiziune, cu atât mai mult cu cât vorbim de SRTv. Ştirea celebră 'Firea Statui' n-a intrat pe post. Acela a fost un efect al ingerinţei editoriale. Un efect clar. Ar trebui să facă parte dintr-un manual de jurnalism la capitolul 'ingerinţe editoriale'. Apoi, reporterul de la Guvern, Ionuţ Gheorghe, a fost dat de la Guvern doar pentru că nu a pus o întrebare cerută, o întrebare pozitivă la întâlnirea dintre doamna Dăncilă şi Jean Claude-Juncker", a spus realizatorul TV.

El a respins acuzaţiile potrivit cărora înregistrările ar fi fost realizate ilegal.

"Eram în biroul doamnei Doina Gradea, în timpul orelor de program, în sediul SRTv", a afirmat Pătraru.

Realizatorul a susţinut că a avut o singură "ameninţare" la adresa şefei SRTv. "Dacă nu intrăm pe 8 ianuarie, şi asta este o ameninţare pe care am făcut-o şi mi-o asum, plecăm. Asta este ameninţarea noastră", a explicat Dragoş Pătraru.

Potrivit acestuia, presiunile la adresa jurnaliştilor SRTv au apărut când aceştia au spus că au "nişte probleme" cu anumiţi membri ai Consiliului de Administraţie - Cătălin Blebea, din partea Guvernului, şi Cristian Petcu, din partea PNL. Acesta susţine că Blebea a făcut, în mandatul precedent, presiuni asupra politicii editoriale pentru ca un material cu Gabriel Oprea să nu fie publicat, iar în cazul lui Petcu acesta a invocat faptul că este "un plagiator dovedit".

"Ceea ce se întâmplă acum în SRTv nu a început în urmă cu 7 luni, ci cu mult timp înainte. (...) Eu cred că la 30 de ani de la Revoluţie lucrurile acestea nu mai pot fi acceptate. Rolul nostru este să îndreptăm aceste tare. (...) Trebuie să avem o presă independentă şi foarte puternică", a spus realizatorul TV, adăugând că a reacţionat în acest moment deoarece "acum există reacţia cea mai importantă".

El a subliniat că Parlamentul poate face ceva mai mult pentru jurnalişti.

În cadrul audierilor, deputatul PSD Liviu Pleşoianu a afirmat că presiuni editoriale se exercită peste tot în lume şi a prezentat mai multe înregistrări în care Dragoş Pătraru foloseşte un limbaj licenţios.

"Noi discutăm comportamentul doamnei preşedinte - director general. Eu nu am spus că aş fi imaculat. (...) Folosesc limbaj licenţios în fiecare zi. Eu nu fac ce face doamna Gradea din poziţia de preşedinte - director general", a replicat Dragoş Pătraru.

La rândul său, deputatul USR Iulian Bulai a menţionat că "limbajul licenţios al jurnaliştilor este marcă a libertăţii de expresie, iar limbajul licenţios al unui şef la adresa jurnaliştilor este o încălcare gravă a normelor deontologice de profesie".

Comentarii

loading...