„Eu trebuie să primesc răspuns, şi o să îl primesc, nu eu personal, ci partidul, la afirmaţia care se referă la incapacitatea României de a gestiona preşedinţia Consiliului UE, asta mi se pare o afirmaţie foarte serioasă şi dacă există argumente vreau să le discutăm, dacă nu există trebuie să nu mai folosim această expresie pentru că nu există niciun motiv, Guvernul este pregătit. Cred că e bine să nu ne jucăm cu vorbele”, a spus liderul PSD Liviu Dragnea, vineri, la Parlament, citează Mediafax.
La remarca jurnaliştilor că Tăriceanu a făcut afirmaţia despre Consiliul UE cu referire la faptul că există o luptă politică totală în România, Dragnea a spus că doar într-o societate utopică poate exista „concordie generală”.
„Conflict politic va fi în permanenţă, o societate ideală nu poate exista, asta este o utopie. Să sperăm noi că vom realiza o concordie generală şi toate partidele din România şi deasupra tuturor preşedintele Iohannis vor fi aşa, într-o concordie generală, înseamnă că suntem prea idealişti. Asta ar fi o societate utopică care nu poate exista nicăieri în lume, poate doar în sistemele dictatoriale unde chiar dacă ai o nemulţumire ţi-o spui în baie sau în gând”, a declarat liderul PSD.
În ceea ce priveşte principiile ALDE pe care formaţiunea condusă de Tăriceanu le-a trimis partidelor parlamentare, inclusiv PSD, Dragnea a spus că acordul „prin poştă nu au efect”.
„Înainte să ne uităm pe principiile unora, principiile noastre, principiile altora, trebuie să vedem dacă ne putem aşeza la aceeaşi masă să avem nişte obiective comune. Acord trimis ca să fie semnat prin poştă nu ştiu dacă are vreun efect”, a arătat Dragnea.
Chestionat, în acest context, dacă sunt tensiuni în coaliţia de guvernare între PSD şi ALDE, Dragnea a răspuns: „Nu, eu mi-am luat tensiunea şi e în regulă”.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi, la Parlament, despre afirmaţia lui Călin Popescu Tăriceanu că România nu este pregătită să preia preşedinţia rotativă a Consiliului UE, că nu a citit tot ce a scris liderul Senatului, dar că ştie de la prim-ministru că Guvernul este „foarte pregătit”. Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, la Parlament, legat de afirmaţia lui Tăriceanu că statul român „este în grafic” din punct de vedere organizatoric pentru şefia Consiliului UE.
Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, că, în condiţiile războiului politic total din aceste luni, România nu este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE.
”În condiţiile războiului politic total din aceste luni, România nu este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE. Este un avertisment în al doisprezecelea ceas pe care îl adresez cu responsabilitate tuturor oamenilor politici, în special Preşedintelui României şi liderilor partidelor parlamentare din opoziţie. Cine crede că liderii europeni vor fi înţelegători când în an electoral, oamenii politici de la Bucureşti se vor război se înşeală. România deja pierde teren şi va avea enorm de pierdut dacă lucrurile nu se schimbă de urgenţă. Dacă Preşedintele şi partidele de opoziţie vor continua să nege evidenţa protocoalelor nelegale şi abuzurilor şi vor refuza orice dialog pentru ca România să meargă înainte, atunci vom rata o mare şansă pe care o avem de a ne impune vocea la nivelul Uniunii Europene. Vom continua să fim trimişi la colţ de către liderii europeni care înţeleg mult mai bine jocurile politice şi diplomatice şi acţionează în interesul propriilor ţări”, a scris pe Facebook Călin Popescu Tăriceanu.