Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Dragnea despre suspendarea președintelui: Se poate ajunge la orice

Dragnea a declarat că în cazul în care preşedintele Klaus Iohannis nu va respecta decizia CCR în cazul Kovesi, PSD va utiliza tot ce are la dispoziţie, "din punct de vedere civic, din punct de vedere constituţional, din punct de vedere parlamentar".

Share

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 10.06.2018 - 22:53

"Eu am spus ieri (sâmbătă - n.r.), şi nu numai eu, mai mulţi au spus că noi suntem hotărâţi să mergem până la capăt şi cu normalizarea legilor justiţiei şi cu normalizarea Codurilor penale în România şi cu respectarea legii şi cu respectarea Constituţiei şi cu respectarea deciziilor CCR. Eu nu sunt prezicător şi nu ştiu ce va face preşedintele Iohannis, dar dacă va face greşeala fatală să nu pună în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale, dincolo de faptul că se face de râs peste tot în lume, această încălcare gravă a atribuţiilor lui constituţionale pe noi nu să ne lase indiferenţi. Adică, noi nu o să putem, şi vă spun ceva, pe noi nu ne interesează că e vorba de Kovesi, putea să fie Lăzăr, putea să fie...habar n-am. Noi nu putem să stăm cu mâinile în sân, cum îi întrebam pe colegii mei aseară în piaţă şi pe toţi oamenii. Eu aseară am pus nişte întrebări pentru că am vrut nişte răspunsuri, să nu mă trezesc că sunt de capul meu şi îmi vine numai mie (...) Nu. Pe noi, pe mine şi pe colegii mei ne interesa foarte mult să vedem care este dorinţa tuturor. Deci, nu putem lăsa ca o decizie a CCR să nu fie pusă în aplicare şi vom utiliza tot ceea ce avem la dispoziţie, din punct de vedere civic, din punct de vedere constituţional, din punct de vedere parlamentar ", a declarat Liviu Dragnea, duminică seară, la Antena 3, întrebat dacă în opinia sa preşedintele Klaus Iohannis va semna decizia de revocare din funcţie a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, sau va asculta "glasurile propagandei staliniste" care îi spun "să nu respecte decizia CCR.

 

Fiind întrebat dacă se poate ajunge la suspendarea preşedintelui, liderul PSD a spus: "Se poate ajunge la orice".

 

"Eu încă o dată spun, dacă ne tot provoacă... Noi am arătat aseară într-un număr uriaş că răspundem la toate provocările şi nu lăsăm lucrurile aşa, că ne e frică. Nu ne e frică. Dacă acest om, care e preşedintele României, înţelege că e, de fapt, prizonierul statului paralel şi că va rămâne prizonierul statului paralel dacă nu va acţiona aşa cum îi spune Constituţia, e problema dumnealui, dar noi nu putem lăsa lucrurile aşa, e foarte simplu. (...) Păi, degeaba ne chinuim să facem în Parlament legile justiţiei, modificăm Codurile penale, degeaba arătaţi abuzuri, degeaba au început din ce în ce mai mulţi judecători să scoată adevărul la iveală şi să facă dreptate dacă lăsăm nesancţionată o desconsiderare a unei decizii a Curţii Constituţionale", a spus Dragnea.

 

Liderul social-democraţilor a adăugat că PSD nu este un partid fără personalitate.

 

"Nu suntem aşa, oameni care ne aflăm în treabă, vorbim frumos şi după aia, dar stai puţin, că se rezolvă de la sine... Nu. Situaţia în care s-a ajuns, nivelul la care au ajuns aceste abuzuri şi intensitatea la care a ajuns această luptă nouă nu ne mai dă nici un fel de grad de libertate să facem un pas înapoi. Şi n-o spun... vedeţi, nu sunt violent, nu sunt... doar că acţionăm. Mai e nevoie să venim o dată? Venim mai mulţi şi nu mai plecăm. Nu mai plecăm. Adică, stăm până rezolvăm anumite lucruri, adică nu mai plecăm seara acasă, stăm aici. Ne mai plimbăm prin Bucureşti", a spus Dragnea.

Despre afirmaţia preşedintelui Iohannis de dinaintea manifestaţiei de sâmbătă că mitingul PSD este unul "caraghios", el a afirmat: "Mai râde? Era râsul lui ? (...) Dacă consideră că acest miting de sute de mii de oameni a fost caraghios şi e de râs, e ok".

"El nu ştie decât mitingurile neautorizate la care merge şi mitingurile neautorizate pe care le solicită, le-a solicitat public, câteodată chiar cu reproş că nu s-au mai strâns, pentru că asta era... mă rog, susţinerea pe care se baza", a declarat Dragnea.

Comentarii

loading...