13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăDragnea despre proteste, statutul PSD și întâlnirea cu Isărescu

Dragnea despre proteste, statutul PSD și întâlnirea cu Isărescu

Șeful PSD, Liviu Dragnea, le-a transmis protestatarilor din Piaţa Victoriei că nici nu se gândeşte să demisioneze din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Mai mult, acesta spune că aceştia nu trebuie să iasă în faţa Guvernului, ci la Palatul Cotroceni pentru că preşedintele Klaus Iohannis va fi cel care decide dacă o va revoca sau nu pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.

“Nu am înţeles de ce sunt în faţa Guvernului. Să protesteze la Cotroceni. Că acolo se decide. Le transmit că eu îi refuz”, a spus Liviu Dragnea.

Mai sunt doar câteva zile până la Congresul PSD, iat informaţiile din spaţiul public apar una după cealaltă. În ultima vreme s-a speculat că la Congresul de pe 10 martie s-ar dori modificarea statului PSD, iar mandatul preşedintelui formaţiunii ar fi de şase ani. Liviu Dragnea ironizează această informaţie şi spune că el nu ştie nimic despre această intenţie.

“Sunt un om neinformat. Eu nu am auzit de asemenea discuţii în PSD. Vedem atunci. Eu nu vreau să propun sau să susţin o asemenea modificare”, a anunţat Liviu Dragnea.

Şeful PSD; Liviu Dragnea, şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu ar urma să aibă o întâlnire în care să se pună la punct neînţelegerile din ultima perioadă dintre Banca Naţională şi cei din coaliţia de guvernare. PSD a anunţat că va transmite chiar şi o scrisoare lui Isărescu, dar Liviu Dragnea nu se grăbeşte. Chair şi-a permis să glumească pe seama acestui subiect.

“O să îi trimit mâine scrisoarea guvernatorului, să mă uit pe ea, să nu fie vreo greşeală gramaticală. Să vedem dacă are timp să discute şi cu mine că pe urmă poate nu o mai citeşte nimeni”, a anunţat Liviu Dragnea.

 

Cele mai citite

Spălătoriile auto, automatele de cafea și sucuri vor trebui să elibereze bon fiscal. Amenzi de peste 8.000 de lei

Automatele de cafea, sucuri sau sandvișuri, precum și spălătoriile auto vor trebui să elibereze bon fiscal, anunță Autoritatea Națională de Administrare Fiscală. După data...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...
Ultima oră
Pe aceeași temă